Fostul președinte basarabean Igor Dodon negociază cu rușii pentru producerea vaccinului Sputnik V în Republica Moldova
Liderul socialistilor de peste Prut spune raspicat ca Republica Moldova ar putea deveni curand o tara producatoare de vaccinuri. Asta, pentru ca rusii s-ar gandi la lansarea productiei de Sputnik V in Basarabia.

Fara sa aiba vreo functie in stat, Igor Dodon declara ca poarta discutii cu partea ruseasca pe seama acestui subiect, dar nu ofera detalii despre cum acest lucru ar fi posibil. Amintim ca socialistii, in frunte cu Dodon, se afla in plina campanie electorala.
"Asteptam ca la sfarsitul acestei saptamani, in Moldova sa vina a doua parte a ajutorului umanitar din Rusia, e vorba de 40.000 de doze. Din acel lot ma voi vaccina. Public. De asemenea, ne-am inteles cu Rusia, ca pana la finalul lunii iunie sa semnam acordul de procurare a un milion de doze Sputnik. Ideea mea este sa lansam producerea de vaccinuri Sputnik V in Republica Moldova. Am inceput deja discutiile cu partenerii din Rusia. Sunt sigur ca daca vom trece cu succes peste aceste alegeri, conducerea noastra va lansa producerea de Sputnik V in Republica Moldova", a declarat Igor Dodon la o emisiune de la postul TV "Primul in Moldova".
Vaccinul Sputnik V inca nu a fost aprobat oficial de Organizatia Mondiala a Sanatatii. Potrivit Reuters, autoritatile din Rusia se asteapta ca aprobarea OMS sa aiba loc in urmatoarele doua luni.
Pana in prezent, vaccinul rusesc Sputnik V a mai fost autorizat in 37 de tari, pe langa Republica Moldova. Dintre acestea, doar Ungaria este stat membru al Uniunii Europene, relateaza Agora.md