Femeia din Maramureș care și-a omorât cei doi copii a fost internată la psihiatrie

Mama criminală este acum internată la psihiatrie, după ce a fost dusă sub escortă la parchet şi apoi la spital. Medicii trebuie să-şi dea seama dacă a avut discernământ în momentul crimei. Între timp, procurorul de caz a dispus începerea urmăririi penale.

Femeia din Maramureș care și-a omorât cei doi copii a fost internată la psihiatrie

Autopsia a avut loc în cursul acestei dimineţi la morga Spitalului Judeţean din municipiul Baia Mare, iar rezultatul acesteia arată faptul că micuţii au avut parte de o moarte violentă.

Mama este internată la secţia de psihiatrie a Spitalului Municipal din Sighetu Marmaţiei, tocmai pentru ca anchetatorii vor să vadă dacă femeia a avut discernământ în momentul în care a comis oribila crimă.

Expertiza psihiatrică va avea loc în următoarele 10 zile, atunci când la nivelul unităţii medicale din Sighetu Marmaţiei va fi constituit şi comisia de expertiză.

Femeia nu are acte doveditoare că ar suferi de unele afecţiuni psihice şi tocmai de aceea anchetatorii vor să vadă dacă declaraţia pe care a dat-o femeia în faţa procurorilor este şi conformă cu realitatea.