Doi oameni au murit otrăviți și alți doi sunt în stare gravă, după o scurgere de gaz toxic înregistrată la o uzină din Cehia

Două persoane au murit, iar alte două se aflau în stare critică, în urma unei scurgeri a unui gaz toxic, vineri, într-o uzină de tratarea apei, în oraşul Pilsen, în vestul Cehiei.

Urmărește-ne peGoogle news
Doi oameni au murit otrăviți și alți doi sunt în stare gravă, după o scurgere de gaz toxic înregistrată la o uzină din Cehia

Salvatori au fost chemaţi să acorde îngrijiri unui număr de patru persoane care se aflau în stare de inconştienţă, otrăvite cu un gaz necunoscut, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă regionale, Maria Svobodova.

”Ele au fost transportate la spital în stare critică”, precizează ea.

”Din nefericire, două persoane au murit”, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter poliţia.

Poliţia anunţă că a dechis o anchetă cu privire la cauzele acestui accident.