Barbora Krejcikova este noua campioană de la Roland Garros, la simplu feminin

Jucătoarea cehă Barbora Krejcikova, locul 33 WTA, a câştigat, sâmbătă, pentru prima dată turneul de la Roland Garros la simplu feminin.

Barbora Krejcikova este noua campioană de la Roland Garros, la simplu feminin

Krejcikova a învins-o în finală pe rusoaica Anastasia Pavliucenkova, locul 32 WTA şi cap de serie numărul 31, scor 6-1, 2-6, 6-4,  într-o oră şi 58 de minute.

Barbora Krejcikova este prima sportivă din Cehia triumfătoare la simplu la Roland Garros, după Hana Mandlikova, care s-a impus în 1981.

Duminică, Barbora Krejcikova va juca şi finala de dublu la French Open, alături de Katerina Siniakova, împotriva cuplului favorit 14, Bethanie Mattek-Sands/Iga Swiatek(SUA/Polonia). Krejcikova şi Siniakova sunt cap de serie 2.

Pentru Krejcikova finala de sâmbătă a fost prima de simplu la un grand slam. Ea a câştigat French Open în 2018, la dublu.