Asasinatul de la Arad: Omul de afaceri Ioan Crișan ar fi supraviețuit exploziei și ar fi murit ars de viu

Omul de afaceri Ioan Crisan, decedat in urma exploziei care a avut loc sambata, 29 mai, in parcarea supermarketului Profi din cartierul Vlaicu, a ars de viu, arata aradon.ro. Publicatia sustine ca a intrat in posesia unei inregistrari video care dovedeste ca Ioan Crisan a supravietuit exploziei, dar a ars de viu cand incerca sa se salveze.

Asasinatul de la Arad: Omul de afaceri Ioan Crișan ar fi supraviețuit exploziei și ar fi murit ars de viu

Potrivit sursei citate, filmarea incepe dupa cateva secunde de la momentul deflagratiei care l-a aruncat pe afaceristul aradean pe bancheta din spate a masinii sale. Jurnalistii aradeni mai arata ca, dupa ce a fost aruncat pe bancheta din spate a masinii, pe Ioan Crisan au cazut scaunul si spatarul din fata, de la locul soferului.

Dupa cateva secunde de liniste, scaunul cazut pe afacerist incepe sa se miste. Crisan incerca din rasputeri sa iasa din masina distrusa de explozie. In tot acest timp, incendiul incepe tot din locul in care a fost montata bomba, de sub scaunul soferului, flacarile crescand de la o secunda la alta.

Afaceristul, mai arata aradon.ro, continua sa se zbata secunde bune, incercand sa se elibereze de sub scaunul cazut peste el si incercand sa ajunga cu mana dreapta la manerul portierei din dreapta, spate. Publicatia arata ca, cel mai probabil din cauza ranilor provocate de explozie, Ioan Crisan nu a mai avut forta necesara sa deschida usa si sa se elibereze, iar flacarile cuprind autoturismul, "semnand" condamnarea la moarte a aradeanului.

"Din cauza imaginilor tulburatoare in care se vede cum Ioan Crisan lupta pentru viata lui, am decis sa nu publicam video-ul care demonstreaza faptul ca omul de afaceri traia dupa explozie si, din pacate, ulterior a avut parte de cea mai groaznica moarte posibila: a ars de viu", arata aradon.ro.

Potrivit presei locale, trupul neinsufletit al lui Ioan Crisan a fost preluat marti de la morga si depus la o casa funerara, urmand ca miercuri sa fie inmormantat.