Așa arată micul dejun COVID-19 la spitalul Neamț: Recomandarea medicilor e să mâncăm mult

Libertatea a discutat cu pacientul care a prezentat situația de la secția boli infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț: “medicii ne recomandă să mâncăm serios după medicamentul luat, iar ei ne aduc asta”

Așa arată micul dejun COVID-19 la spitalul Neamț: Recomandarea medicilor e să mâncăm mult

În această dimineață, imaginea postată de un pacient de la secția externă Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț a devenit virală. Acesta prezenta micul dejun: o felie de salam, un unt minuscul, 2 felii de pâine și un ceai, care nu a fost fotografiat.

În discuția cu Libertatea, un pacient a spus că “tratamentul cu kaletra este unul puternic iar medicii îți recomandă sa manânci. Cu toate astea, primim mult prea puțină mâncare”.

Persoana infectată cu noul coronavirus a spus că medicamentele sunt luate la 6 dimineața, iar micul dejun, servit între 8:30-9:00, ar trebui să fie mult mai sănătos.

“Sunt o persoană tânără, am grețuri, am probleme digestive, îmi dau seama cât este de greu pentru cei mai în vârstă”, a spus omul care a stat de vorbă cu Libertatea.

Acesta a adăugat că, la prânz, se dă o supă, “e OK, n-am ce comenta”, și un orez, “e mai mult terci, nu orez, dar oricum nu am gust așa că nu prea contează”.

Meniul de seară îl reprezintă o budincă. 

160 de persoane au fost diagnosticate cu COVID-19 până azi la Neamț, cu 12 mai mulți decât ieri

Pacientul a ținut, în schimb, să laude medicii. “Ei se poartă frumos. Nici condițiile nu sunt chiar de plâns, în afară de mâncare. Să sperăm că virusul va fi ținut sub control și nu se va mări numărul de cazuri”

Noul manager al spitalului din Piatra Neamț este Florin-Ionuț Apostoae, numit vineri de șeful CJ, Ionel Arsene. Acesta este fiu de consilier județean PSD și are un dosar de corupție, care e blocat din cauza stării de urgență. A fost manager interimar timp de 4 ani la Spitalul Tg. Neamț după ce a picat, în 2016, concursul. 

Sursa: Libertatea