Al treilea test al pacientul din Caracal diagnosticat cu CORONAVIRUS este din nou pozitiv

Pacientul de 51 ani, din Caracal, internat la Spitalul de Boli Infecţioase Craiova, contact al pacientului de 71 ani din Suceava, a fost retestat. Rezultatul este pozitiv.

Al treilea test al pacientul din Caracal diagnosticat cu CORONAVIRUS este din nou pozitiv

Bărbatul care a călătorit alături de bărbatul de 71 ani, din Suceava, diagnosticat ca fiind infectat cu noul coronavirus, a fost retestat. Pacientului din Caracal i s-au recoltat din nou probe luni, 9 martie 2020, iar rezultatul este pozitiv, au comunicat autorităţile din Dolj.

„Rezultatul celui de-al doilea test efectuat pacientului  din Caracal  în vârstă de 51 ani, internat   la  Spitalul   Clinic   de   Boli   Infecţioase   şi   Pneumoftiziologie „Dr.Victor(Babeş“Craiova,  a ieşit pozitiv.

Pacientul   va   rămâne   în   izolare   la  Spitalul   Clinic   de   Boli   Infecţioase   şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş“  Craiova. Instituţia Prefectului – Judeţul Dolj va comunica în timp util orice modificare cu privirela situaţia epidemiologică a judeţului“, a transmis Prefectura Dolj.

Bărbatul de 51 ani, din Caracal, care se afla izolat la domiciliu încă din 29 februarie, a fost depistat pozitiv la Institutul „Matei Balş“ din Bucureşti, fiind preluat de la domiciliul său din Caracal şi transportat la Craiova. Sâmbătă, 7 martie, autorităţile din Dolj au comunicat că rezultatul testului efectuat la internare este negativ. Cel de-al doilea test efectuat la Craiova, însă, este din nou pozitiv.