Amenzile date în pandemie, anulate de instanță: Cei sancționați în starea de urgență își pot recupera banii

Toate sancțiunile contravenționale aplicate românilor în baza hotărârilor de guvern care au stabilit restricții pe motiv de pandemie pot fi anulate foarte ușor în instanță, a declarat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol, potrivit National.ro. Chiar și cei care nu au contestat anul trecut sau anul acesta amenzile se pot adresa instanței de judecată pentru recuperarea banilor.

Urmărește-ne peGoogle news
Amenzile date în pandemie, anulate de instanță: Cei sancționați în starea de urgență își pot recupera banii

Orice cetățean român care a fost amendat, vătămat în drepturi sau cercetat penal pentru diferite fapte care au legătură cu interdicțiile prevăzute în anexele hotărârilor de guvern anulate de instanță poate să dea în judecată statul român pentru recuperarea banilor și pentru despăgubiri, au declarat sindicaliștii din MAI, potrivit National.ro.

În ce privește vătămările produse acestea sunt mai dificil de cuantificat, pentru că în România instanța îți cere să faci dovada vătămării. Însă în ce privește amenzile acestea pot fi anulate în instanță și se pot cere și daune statului român. Contestarea amenzii, potrivit Ordonanței 2 din 2001, se face în termen de 30 de zile de la data la care o primești. Au fost unii care nu le-au contestat la momentul respectiv, dar acum, având în vedere anularea acelor prevederi din hotărârile de guvern, orice cetățean poate să deschidă o acțiune în răspundere civilă față de statul român și să solicite daune pentru faptul că la acel moment a fost sancționat în baza unei hotărâri ulterior anulate pe criterii de nelegalitate. Și poate să obțină de la statul român ca daune, care sunt majorabile, cuantumul contravenției aplicate de către agentul constatator la momentul respectiv. Chiar și cei care nu au achitat amenzile pot deschide acțiuni în instanță pentru anularea creanței, pe aceleași motive”, a declarat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol, potrivit National.ro.

Potrivit sindicaliștilor din MAI, citat de National.ro, practic, în acest moment, Guvernul încalcă toate principiile statului de drept, conducând prin hotărâri de guvern care sunt anulate sau anulabile.

Ei știu acest lucru, însă mai știu și faptul că până în momentul în care o instanță de judecată anulează o hotărâre de guvern acel act își produce efectele. Când ajunge instanța să se pronunțe și să rămână definitivă acea hotărâre, ei vin cu altă hotărâre de guvern și, practic, la momentul în care instanța constată ilegalitatea unei hotărâri sau a unor predeveri din aceasta, acea hotărâre nu mai este în vigoare. Și acest lucru ridică un mare semn de întrebare cu privire la sistemul de justiție, pentru că cetățeanul este pus în ipostaza de a nu putea să își exercite dreptul constituțional de acces la justiție”, a declarat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol, potrivit National.ro.

Acesta susține că, chiar dacă instanța îi dă dreptate cetățeanului, în realitate cetățeanul nu a câștigat nimic, ba, dimpotrivă, i s-a încălcat dreptul și nu-i compensează nimeni acest lucru.

În mod normal, ar fi trebuit să beneficiezi de o compensație pentru încălcarea drepturilor constituționale, dar acest lucru nu s-a întâmplat. După ce Guvernul a luat la cunoștință despre motivarea unor hotărâri definitive ar fi trebuit să țină cont de acele critici ale instanței pentru următoarele hotărâri de guvern, lucru care nu l-a făcut, comițând un veritabil abuz de drept”, a declarat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol, potrivit National.ro.

Deși în ultima perioadă polițiștii dau mai mult avertismente, decât amenzi, conducerea Ministerului Afacerilor Interne încearcă să intimideze populația prin comunicarea repetată a numărului de sancțiuni, susțin sindicaliștii de la Europol, potrivit National.ro.

Și polițiștii sunt conștienți că multe dintre aceste prevederi sunt doar tentative de a obliga oamenii să se vaccineze. Nici nu contează efectul legii, ci contează spaima pe care Guvernul o induce prin aceste sancțiuni. Este clar că se încearcă de la minister intimidarea populației în stil comunist, ca să se supună vaccinării, prin prezentarea în mod curent a numărului de sancțiuni aplicate, a dosarelor penale etc”, a declarat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol, potrivit National.ro.

Sursa: Național.ro