Agent de vânzări reținut, pentru că nu a predat firmei încasări în valoare de 200000 de lei

Un bărbat din municipiul Bacău, angajat al unei firme care produce şi distribuie materiale folosite în construcţii, a fost reţinut sub acuzaţia de înşelăciune, fiind suspectat că a încasat 200.000 de lei de la clienţii angajatorului său, pe care şi i-a însuşit.

Mai 30, 2022 - 22:04
Urmărește-ne peGoogle news
Agent de vânzări reținut, pentru că nu a predat firmei încasări în valoare de 200000 de lei
Foto: Pexels/ Imagine cu caracter ilustrativ

Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, din Bacău este cercetat penal într-un dosar instrumentat poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti.

Bănuitul, profitând de calitatea sa de reprezentant de vânzări la un operator economic, ar fi prezentat situaţia nereală ca fiind adevărată, respectiv aceea că ar fi urmat să predea banii încasaţi în numerar de la clienţi şi că ulterior le-ar fi adus chitanţele aferente, arogându-şi calitatea falsă în care ar avea şi atribuţii de încasare numerar pentru societatea la care era angajat. Astfel, ar fi determinat clienţii să îi achite acestuia aproximativ 200.000 de lei în numerar, sumă de bani pe care bărbatul, ulterior şi-ar fi însuşit-o fără drept”, au precizat reprezentanţii IPJ Bacău.

Potrivit adevărul.ro, care citează surse judiciare, suspectul lucra la o firmă care produce şi distribuie materiale folosite în domeniul construcţiilor. 

La sfârşitul săptămânii trecute, anchetatorii au făcut o percheziţie la locuinţa acestuia, de unde au  ridicat mai multe mijloace materiale de probă.