Adjunctul IPJ Olt, în conflict de interese, după ce a semnat două documente prin care soția sa a fost avantajată

Agenţia Naţională de Integritate a comunicat că actualul împuternicit adjunct al comandantului Poliţiei Olt, comisar-şef de poliţie Mihai Mihalache, a semnat două dispoziţii prin care soţiei i s-a mărit salariul, intrând astfel în conflict în interese.

Mai 19, 2022 - 14:29
Urmărește-ne peGoogle news
Adjunctul IPJ Olt, în conflict de interese, după ce a semnat două documente prin care soția sa a fost avantajată
Foto: IPJ Olt

La momentul la care Mihai Mihalache şi-a pus semnătura pe documente care ar fi favorizat-o pe soţie, acesta ocupa, cu împuternicire, funcţia de şef al Inspctoratului de Poliţie Judeţean Olt, notează Adevărul.ro.

În perioada exercitării atribuţiilor de şef al I.P.J. Olt, persoana evaluată a semnat două dispoziţii cu privire la soţia sa (agent de poliţie în cadrul I.P.J. Olt). Prin semnarea documentelor soţia acestuia a beneficiat de un coeficient de salarizare mai mare pentru funcţia ocupată“, a anunţat ANI prin intermediul unui comunicat de presă.

Comisarul-şef Mihai Mihalache a încălcat astfel prevederile art. 79, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003 privind exercitarea funcţiilor publice, potrivit căruia „(1) Funcţionarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situaţii: c) interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice“, coroborate cu prevederile art. 45, alin. (1), lit. i) din Legea nr. 360/2002 potrivit căruia „Poliţistului îi este interzis: i) să încalce regimul juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor, stabilit potrivit Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare”.

Adjunctul inspectorului şef al IPJ Olt a ocupat funcţia de şef al IPJ Olt în perioada 16.06.2020 - 15.06.2021, în această perioadă semnând cele două documente.

Legea prevede că în cazul existenţei unui conflict de interese, funcţionarul public este obligat să se abţină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii şi să-l informeze de îndată pe şeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparţialitate a funcţiei publice, în termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoştinţă. Juriştii spun că ar fi fost de ajuns să delege semnarea acestor documente unuia dintre adjuncţi.

Conflictul de interese administrativ constatat ar putea să-l coste pe comisarul-şef funcţia deţinută la acest moment cu împuternicire. De altfel, întreaga echipă de la conducerea IPJ Olt are decizii de împuternicire, ultimul şef cu concurs fiind Cătălin Florescu, cel care a părăsit instituţia în 2017.

Împuternicirile inspectorului-şef şi ale celor doi adjuncţi expiră la mijlocul lunii viitoare, însă funcţiile de conducere din IPJ Olt în continuare nu figurează pe lista pentru care ministerul organizează concurs în perioada următoare.