Actorul Saginaw Grant a murit la vârsta de 85 de ani
Actorul american Saginaw Grant, care a jucat în The Lone Ranger și în Breaking Bad, a murit la vârsta de 85 de ani, în somn.
Actorul a murit într-o unitate privată de îngrijire din Hollywood, California.
„Iubea atât Oklahoma, cât și L.A.”, a spus Lani Carmichael, publicistul lui Grant și vechi prieten.
Saginaw Grant a apărut în numeroase filme și emisiuni de televiziune.
Este cunoscut pentru rolurile pe care le-a avut în ”The Lone Ranger”, ”The World’s Fastest Indian” și „Breaking Bad”.
Grant a fost, de asemenea, activ în comunitatea veteranilor nativi americani și a participat ani de zile la Adunarea Națională a Veteranilor Indieni Americani, a declarat Joseph Podlasek, organizatorul evenimentului.
O slujbă specială pentru Grant va avea loc în Los Angeles, dar detaliile nu au fost încă stabilite în totalitate, a spus Carmichael.