Accident grav în județul Timiș - Doi adulți și un copil de doi ani au murit

Un accident foarte grav s-a produs duminică pe DJ 591A, în Timiș. Trei persoane au decedat.

Mar 27, 2022 - 23:00
Urmărește-ne peGoogle news
Accident grav în județul Timiș - Doi adulți și un copil de doi ani au murit
Foto: IPJ Timiș

O femeie în vârstă de 32 de ani conducea un autoturism pe DJ 591 A dinspre Săcălaz spre Sânmihaiu Român, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autoturism, care se deplasa regulamentar din sensul opus de mers, condus de un bărbat în vârstă de 38 de ani.

În urma impactului conducătorul auto, soția acestuia în vârstă 28 de ani și un băiețel de 2 ani au decedat, iar celălalt copil al familiei, un băiat de 7 ani a fost rănit și transportat la spital.

De asemenea, a suferit vătămări și conducătoarea auto. Polițiștii efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.