A fost găsită epava avionului dispărut în Nepal

Epava avionului dat dispărut în urmă cu o zi în Nepal şi care avea la bord 22 de persoane a fost descoperită în districtul Mustang, a anunţat armata nepaleză, potrivit Kathmandu Post.

Mai 30, 2022 - 10:23
Urmărește-ne peGoogle news
A fost găsită epava avionului dispărut în Nepal
Foto: Nepal Army

Avionul Twin Otter al companiei Tara Air, care a decolat, duminică dimineaţă, de la Pokhara şi a pierdut contactul cu turnul de control după doar 12 minute de zbor, s-a izbit de un munte.

Sudarshan Bartaula, purtător de cuvânt al Tara Air, a declarat că până acum au fost găsite 14 cadavre.

„Cadavrele erau împrăştiate pe o rază de peste 100 de metri de la punctul de impact”, a explicat Bartaula.

La bordul avionului se aflau patru indieni, doi germani şi 16 nepalezi, inclusiv trei membri ai echipajului.