Veneția pregătește o campanie pentru descurajarea turismului ieftin

Veneţia, un oraș intens vizitat de turiști din toată lumea, intenționează să lanseze o campanie pentru descurajarea turismului ieftin.

Urmărește-ne peGoogle news
Veneția pregătește o campanie pentru descurajarea turismului ieftin
Foto: Veneția - Unsplash/ Imagine cu caracter ilustrativ

Autoritățile locale intenționează să conserve cât se poate de bine arhitectura orașului, motiv pentru care turismul „low-cost” este descurajat.

Spre exemplu, membrii unei familii a primit o amendă usturătoare pentru faptul că au servit masa pe o fântână istorică. Turiștii au întins o față de masă și au servit în aer liber mâncare adusă de acasă, aceasta fiind o alternativă mai ieftină decât masa la un restaurant.

Au primit o amendă usturătoare”, a spus Simone Venturini, un consilier local care conduce o iniţiativă destinată reorientării industriei turistice locale dinspre cantitate spre calitate, transmite Bloomberg.

Amenda aplicată celor care au avut ideea neinspirată a picnicului la fântâna istorică face parte dintr-un efort mai amplu destinat descurajării acelor turişti care aglomerează străzile inutil. Este vorba despre turiștii care vin în Veneția pentru o singură zi. Tipul acesta de persoane contribuie la degradarea infrastructurii oraşului, dar oferă foarte puţin economiei locale, acesta fiind și motivul care stă la baza campaniei de descurajare a turismului ieftin.

Autorităţile din Veneţia au decis că atunci când peste 40.000 de oameni ajung pentru o zi în oraşul lagunelor pentru a-şi face un selfi pe podul Rialto sau prin piaţa San Marco, aceştia fac mai mult rău decât bine.

Veneţia intenţionează să perceapă, începând din ianuarie, o taxă de 3 până la 10 euro pentru turiștii care stau doar o zi. Oficialii nu au pus încă la punct toate detaliile, însă scopul principal al acestora este de a proteja locațiile populare din oraş precum Canal Grande şi insulele Lido, Murano şi Torcello.

Obiectivul măsurii nu este de a face bani ci de a proteja Veneţia. Oraşul cu vulnerabilităţile sale nu este adecvat pentru turismul de tip fast food”, susţine Simone Venturini.

Mulți localnici nu susțin ideea unei taxe de intrare. Ernesto Pancin, directorul unei asociaţii a proprietarilor de baruri şi restaurante, crede că administraţia nu ar trebui să introducă restricţii pentru accesul în centrul istoric al oraşului ci să îi încurajeze pe călătorii „de o zi” să exploreze şi zonele mai puţin cunoscute ale oraşului.

După doi ani de pandemie, splendoarea canalelor Veneţiei este din nou la mare căutare, astfel că în weekend-ul de Paşte aproximativ 120.000 de persoane au vizitat oraşul.