Aproape 50 de migranţi au fost găsiți morți în remorca unui camion, în Texas

Corpurile fără viaţă a cel puţin 46 de migranţi au fost descoperite într-un camion luni, 27 iunie, în Texas, au anunţat autorităţile locale.

Iun 28, 2022 - 11:35
Urmărește-ne peGoogle news
Aproape 50 de migranţi au fost găsiți morți în remorca unui camion, în Texas
Foto: Captură Video Twitter

"Până acum am preluat circa 46 de cadavre", a declarat şeful pompierilor din San Antonio, Charles Hood, într-o conferinţă de presă, în care a comunicat că în camion au fost descoperiţi în plus 16 migranţi răniţi - 12 adulţi şi patru copii. Aceştia erau în stare "conştientă" în timp ce erau transportaţi la unităţi medicale pentru a li se acorda îngrijirile necesare.

Camioane precum cel descoperit în oraşul San Antonio, la aproximativ 240 km de frontiera cu Mexic, sunt un mijloc de transport folosit frecvent de migranţii care încearcă să intre în SUA.

O astfel de călătorie este extrem de periculoasă, mai ales că vehiculele sunt rareori dotate cu aer condiţionat, iar ocupanţii lor rămân rapid fără apă.

"Pacienţii pe care i-am văzut erau fierbinţi la atingere, sufereau de supraîncălzire, deshidratare, nu am găsit nicio urmă de apă în vehicul", a afirmat şeful pompierilor.

Ministrul mexican de externe, Marcelo Ebrard, şi-a exprimat regretul într-o postare pe Twitter în legătură cu această "tragedie" şi a transmis că un consul mexican, chiar dacă încă "nu se cunoaşte naţionalitatea" victimelor, se va deplasa la faţa locului.

Guvernatorul republican al statului Texas, Greg Abbott, a profitat de această tragedie pentru a arunca vina pe preşedintele democrat Joe Biden.

"Biden este responsabil de aceşti morţi. Ei sunt rezultatul politicii sale de deschidere a frontierelor", l-a atacat el.

Sosirile de migranţi clandestini au crescut semnificativ după alegerea lui Joe Biden, chiar dacă acesta încearcă încă de la sosirea sa la Casa Albă să limiteze afluxul migrator, încredinţând acest dosar spinos vicepreşedintelui său Kamala Harris.

O tragedie similară a generat emoţie în 2017, când zece migranţi au fost descoperiţi fără viaţă într-o remorcă supraîncălzită ce staţiona într-o parcare în apropiere de San Antonio.