Şoferul unui microbuz, arestat preventiv pentru trafic de migranţi

Cincisprezece cetăţeni sirieni, care încercau să treacă ilegal frontiera în România au fost prinși de poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu.

Urmărește-ne peGoogle news
Şoferul unui microbuz, arestat preventiv pentru trafic de migranţi
Foto: Poliția de Frontieră

Aceștia erau ascunși într-un microbuz, condus de un cetăţean român, și doreau să ajungă să ajungă în Olanda și Germania.

În urma verificărilor efectuate asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au observat că în spațiul destinat mărfii sunt făcute modificări la un perete al acestui compartiment. Astfel, au fost descoperiți, în peretele dublat, cincisprezece persoane, toți bărbați.

La cercetări, polițiștii au stabilit că persoanele în cauză sunt de naționalitate siriană și intenționau să ajungă în Olanda și Germania. Aceștia au declarat că s-au urcat în mijlocul de transport când se aflau pe teritoriul Bulgariei, în apropierea orașului Sofia. Tot în urma cercetărilor s-a stabilit că șoferul intenționa să îi ajute să treacă ilegal frontiera de stat.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, pentru cetăţenii străini, respectiv de trafic de migranți în formă agravantă pentru conducătorul mijlocului de transport, acesta fiind arestat preventiv pentru o perioadă de 29 de zile.

În baza Acordului de readmisie româno-bulgar cei 15 cetăţeni de origine siriană au fost preluați de Poliţia de Frontieră din Republica Bulgaria pentru continuarea cercetărilor.