Un bărbat și-a ținut tatăl mort în casă săptămâni în șir, pentru a-i încasa pensia

Un bărbat de 50 de ani a fost reținut de poliţişti, fiind suspectat că și-a ținut tatăl mort în casă, cel mai probabil pentru a-i încasa pensia.

Iun 25, 2022 - 12:45
Urmărește-ne peGoogle news
Un bărbat și-a ținut tatăl mort în casă săptămâni în șir, pentru a-i încasa pensia
Foto: Poliția Română/ imagine cu caracter ilustrativ

Individul a devenit violent şi a ameninţat că se sinucide provocându-şi mai multe răni superficiale când s-a trezit cu poliția la ușă, chemată de fratele său.

El nu le-a permis poliţiştilor să intre în locuinţa sa, însă după ce la faţa locului au sosit şi pompierii, aceştia au descoperit în casă cadavrul unui bărbat de 66 de ani, tatăl vitreg al proprietarului. Cel mai probabil, bărbatul nu a declarat decesul părintelui pentru a-i încasa pensia.

Potrivit poliţiştilor, vineri seară la locuinţa din comuna Banloc, judeţul Timiş, a bărbatului de 50 de ani a sosit fratele acestuia, însă nu i s-a permis să intre în casă. După ce a vrut să îl viziteze pe tatăl vitreg, proprietarul a devenit violent. Fratele a sunat imediat la numărul de urgenţe 112.

La vederea poliţiştilor, bărbatul de 50 de ani a ameninţat că se sinucide şi şi-a provocat mai multe răni superficiale cu un cuţit.

La faţa locului au fost chemaţi şi pompierii pentru a forţa uşa casei. Odată ajunşi, aceştia au găsit în interiorul locuinţei cadavrul tatălui vitreg, un bărbat de 66 de ani.

Poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Deta au fost sesizaţi prin apel SNUAU 112, de către un bărbat, de 52 de ani, cu privire la faptul că fratele acestuia nu i-ar permite să îşi vadă tatăl vitreg, existând posibilitatea că acesta să fie decedat. Ajunşi la faţă locului, poliţiştii au constatat că un bărbat de 50 de ani, din localitatea Banloc, fratele apelantului, refuză să permită accesul altor persoane, atât în curtea imobilului, cât şi în imobil. La faţa locului a fost prezent şi un echipaj din cadrul Staţiei de Pompieri Deta, cu sprijinul cărora s-a reuşit pătrunderea în imobil, moment în care bărbatul de 50 de ani a încercat să se sinucidă, provocându-şi mai multe plăgi deschise la nivelul gâtului şi al membrelor superioare, fără a-şi pune viaţă în pericol. Bărbatul a fost condus la spitalul din oraşul Deta, în vederea acordării de îngrijiri medicale, ulterior fiind internat la o clinică de psihiatrie din localitatea Jebel, judeţul Timiş. De asemenea, în interiorul imobilului a fost găsit, din nefericire, trupul neînsufleţit al unui bărbat, în vârstă de 66 de ani, tatăl vitreg al celor doi bărbaţi”, transmite IPJ Timiș.