Polițist din Republica Moldova, bătut de șef, după ce a pierdut un lot de țigări care trebuia să ajungă ilegal în România

Un polițist din Republica Moldova a fost bătut de un superior de-al său pentru că a pierdut un lot de 10.000 de pachete de țigări care trebuia să ajungă ilegal în România, dezvăluie un fost deputat citat de Știrile ProTV.

Iun 22, 2022 - 13:49
Urmărește-ne peGoogle news
Polițist din Republica Moldova, bătut de șef, după ce a pierdut un lot de țigări care trebuia să ajungă ilegal în România
Foto: Poliția de Frontieră a Republicii Moldova/ imagine cu caracter ilustrativ

Un ofițer de investigații de la Direcția Vest a Poliției de Frontieră din Republica Moldova ”a fost bătut măr” pentru că a pierdut undeva pe malul Prutului un lot de 10.000 de pachete de țigări de contrabandă, în valoare de 10.000 de euro, care urma să ajungă ilegal în România, scrie Unimedia, care îl citează pe fostul deputat Chiril Moțpan.

Incidentul a avut loc la sfârșitul lunii mai, în zona raioanelor Hâncești și Nisporeni, unde un polițist de frontieră a fost pus de șefii săi să ascundă un lot de țigări de contrabandă Colts, produse la o fabrică din Orhei.

Țigările în valoare de 10.000 de euro pe piața neagră urmau să fie trecute noaptea peste Prut, în România, dar au fost luate între timp de niște localnici, care le-au găsit în locul unde le ascunsese polițistul.

Rezultatul: polițistul a fost bătut de un șef mare pentru misiunea neîndeplinită, scrie sursa citată.

Poliția din Frontieră din Republica Moldova a anunțat că a dispus o anchetă și ”condamnă actele de aplicare a forței fizice în rândul angajaților”.

Sursa: Știrile ProTV