Cel puțin 130 de persoane au murit, după un cutremur produs în Afganistan

Un cutremur cu magnitudinea 6,1 a avut loc, miercuri, în mai multe zone din Afganistan şi Pakistan, conform Institutului American de Geofizică (USGS).

Iun 22, 2022 - 10:10
Urmărește-ne peGoogle news
Cel puțin 130 de persoane au murit, după un cutremur produs în Afganistan
Foto: Unsplash/ Imagine cu caracter ilustrativ

Autoritatea pentru gestionarea dezastrelor din Afganistan a anunţat că seismul a provocat moartea a cel puţin 130 de persoane în estul ţării, informează Reuters.

Majoritatea deceselor confirmate au fost înregistrate în provincia Paktika, unde 100 de persoane au murit, iar 250 au fost rănite, a declarat directorul Autorităţii pentru gestionarea dezastrelor din cadrul administraţiei talibane, Mohammad Nassim Haqqani.

Alte decese au fost raportate în provinciile estice Nangarhar şi Khost. Autorităţile continuă să evalueze pagubele.

Cutremurul s-a produs la o distanţă de aproximativ 44 kilometri de oraşul Khost, în sud-estul Afganistanului, la o adâncime de 51 de kilometri, potrivit USGS.

Cutremurul a fost resimţit pe o rază de aproximativ 500 de kilometri de aproximativ 119 milioane de locuitori din Pakistan, Afganistan şi India, a indicat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC) într-un mesaj pe Twitter.

Seismul a fost resimţit în capitala Afganistanului, Kabul, precum şi în capitala Pakistanului, Islamabad, conform relatărilor martorilor postate pe site-ul EMSC şi pe Twitter.