Un bărbat a murit şi alţi doi au fost răniţi în urma unui conflict de stradă, în Constanța

Un bărbat a murit luni seară după o bătaie în plină stradă care a avut loc în localitatea Cogealac, județul Constanța.

Urmărește-ne peGoogle news
Un bărbat a murit şi alţi doi au fost răniţi în urma unui conflict de stradă, în Constanța
Foto: Pixabay/ Imagine cu caracter ilustrativ

Cearta ar fi pornit după ce câțiva bărbaţi, care locuiesc în Tulcea, s-au deplasat până la Cogealac, județul Constanța, pentru a-l învăța o lecție pe un alt bărbat cu care ar fi avut niște neînţelegeri, informează presa locală.

În ajutorul constănțeanului au sărit rude și localnici.

Unul dintre unul dintre bărbații din Tulcea a murit în urma loviturilor primite.

Scandalul a fost sesizat la 112, iar la fața locului s-au deplasat de urgență mai multe echipaje de salvare.

Au fost găsiți trei bărbați răniți, unul dintre ei în stop cardiorespirator. Din nefericire, nu a putut fi salvat și a fost declarat decedat. Ceilalți doi bărbați au fost transportați la spitalul județean Constanța, unul dintre ei cu traumatism cranio cerebral, cel de-al doilea cu traumatism toracic.