Un bărbat din Suceava s-a îmbătat și a uitat unde a pus baloții de paie: A sunat la Poliție să raporteze „furtul”
Un bărbat din Fântâna Mare, județul Suceava, a sunat vineri, 17 iunie, la poliție, susținând că i-au fost furați 46 de baloți de fân.

Polițiștii au găsit baloții ziua următoare, la o distanță de aproximativ 500 de metri, potrivit Monitorul de Suceava.
Autoritățile l-au chemat pe sucevean la fața locului, însă acesta a spus că și acel teren îi aparține și că a fost vorba de o confuzie deoarece consumase o cantitate considerabilă de alcool în ziua în care a reclamat presupusul furt.
Mai exact, bărbatul mutase singur baloții, însă s-a îmbătat și a uitat, drept urmare a crezut că i-au fost furați.
Suceveanul va fi amendat în baza articolului art. 11, din Legea 61/91 R. care prevede sancțiunea pentru ”alarmarea publicului, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol ori a organelor de menţinere a ordinii publice, prin darea semnalelor de pericol sau, după caz, prin solicitarea intervenţiei la faţa locului, fără motiv întemeiat”.