Un elev din Suceava a murit, după ce i s-a făcut rău la banchetul de absolvire al clasei a VIII-a

Poliţiştii din Suceava au demarat o anchetă după ce un elev, absolvent de clasa a VIII-a, a decedat la banchetul de absolvire, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Iun 18, 2022 - 18:39
Urmărește-ne peGoogle news
Un elev din Suceava a murit, după ce i s-a făcut rău la banchetul de absolvire al clasei a VIII-a
Foto: SMURD.ro/imagine cu caracter ilustrativ

Potrivit acestora, băiatul, în vârstă de 14 ani, se afla în sala de evenimente a unui complex hotelier din municipiul Suceava, când i s-a făcut brusc rău.

Copilul a fost resuscitat atât la faţa locului, cât şi al Spitalul Judeţean de Urgenţă din Suceava, însă nu a putut fi salvat.

"Fiind verificat de către tatăl său care este cadru didactic în cadrul şcolii şi care participa şi el, alături de fiul său, la eveniment, acesta a constatat faptul că băiatul era inert, aşa că a procedat la resuscitarea acestuia. În scurt timp, la faţa locului s-a prezentat un echipaj ambulanţier din cadrul SAJ Suceava care au procedat de îndată la resuscitarea minorului. Manevrele de resuscitare s-au efectuat pentru o perioadă de aproximativ o oră, după care minorul a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean "Sfântul Ioan cel Nou" Suceava pentru continuarea manevrelor de resuscitare şi îngrijiri de specialitate", susţin reprezentanţii IPJ.

Cu toate că nu au suspiciuni cu privire la deces, poliţiştii fac în acest caz cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, urmând a fi efectuată necropsia.

Elevul ar fi suferit de mai multe afecţiuni medicale.