Serghei Lavrov: Rusia nu e curată ca lacrima, dar nu ne este rușine să aratăm ceea ce suntem

„Rusia nu este curată ca lacrima. Rusia este ceea ce este. Și nu ne este rușine să arătăm cine suntem”, a declarat ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, într-un interviu acordat BBC. Oficialul de la Moscova a reiterat că țara sa „nu a invadat Ucraina”.

Iun 17, 2022 - 10:58
Urmărește-ne peGoogle news
Serghei Lavrov: Rusia nu e curată ca lacrima, dar nu ne este rușine să aratăm ceea ce suntem
Sursa foto: MFA Russia/ Twitter

Noi nu am invadat Ucraina. Am declarat o operațiune militară specială pentru că nu aveam absolut nicio altă modalitate de a explica Occidentului că târârea Ucrainei în NATO a fost un act criminal”, susține ministrul rus, într-unul dintre rarele interviuri date presei Occidentale de la începutul invaziei în Ucraina.

În discuția citată, jurnalistul britanic Steve Rosenberg i-a citat un raport oficial al Națiunilor Unite despre satul ucrainean Yahidne, din regiunea Cernihiv, în care se spune că „360 de locuitori, inclusiv 74 de copii și cinci persoane cu handicap, au fost forțați de forțele armate rusești să stea timp de 28 de zile în subsolul unei școli". "Nu existau toalete, apă… 10 persoane în vârstă au murit”, se arată în raportul ONU.

Asta înseamnă lupta împotriva naziștilor?”, a întrebat jurnalistul BBC.

Răspunsul oficialului rus nu s-a lăsat așteptat, însă a fost șocant ca urmare a lipsei de empatie: „Este mare păcat”, a spus Lavrov, precizând că „diplomații internaționali, inclusiv Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Secretarul General al ONU și alți reprezentanți ai ONU, sunt supuși la presiuni din partea Occidentului. Și foarte des sunt folosiți pentru a amplifica știrile false răspândite de Occident”.

El a recunoscut însă că „Rusia nu este curată ca lacrima". "Rusia este ceea ce este. Și nu ne este rușine să arătăm cine suntem”, a adăugat ministurl rus de Externe.

În ceea ce privește relația Rusiei cu Regatul Unit al Marii Britanii, ministrul rus de Externe a arătat că „nu mai există spațiu de manevră”:

„Nu cred că mai există nici măcar spațiu de manevră” (…) „pentru că atât Johnson (premierul britanic Boris Johnson - n.red.), cât și Truss (şefa diplomaţiei britanice, Liz Truss - n.red.) spun deschis că ar trebui să învingem Rusia, că ar trebui să forțăm Rusia să îngenuncheze. Haideți, atunci, faceți-o!”.

Declarația sa vine în contextul în care, luna trecută, ministrul britanic de Externe a declarat că Vladimir Putin se umilește pe scena mondială și că „trebuie să ne asigurăm că se confruntă cu o înfrângere în Ucraina”. Ea a făcut declarațiile în cadrul întrunirii G7 ce a avut loc în Germania.