Președintele Klaus Iohannis a ajuns la Kiev

Președintele României Klaus Iohannis vizitează joi, 16 iunie, Kievul în aceeași zi în care trei lideri europeni au ajuns în capitala Ucrainei.

Iun 16, 2022 - 10:40
Urmărește-ne peGoogle news
Președintele Klaus Iohannis a ajuns la Kiev
Foto: Klaus Iohannis/ Twitter

Imagini cu liderul de la București au fost postate pe contul său de Twitter.

”Cei trei mușchetari. Președintele Macron, Cancelarul Scholz, premierul Draghi vizitează Kievul joi (n. red. 16 iunie). La fel și d’Artagnan, președintele României, Iohannis”, scria, pe 13 iunie, Oleksii Goncharenko, parlamentar ucrainean, pe Twitter.

Liderii Germaniei, Franţei şi Italiei au ajuns la Kiev ca să îşi exprime sprijinul pentru Ucraina, în timp ce aceasta luptă să reziste unui atac necruţător din partea Rusiei.

Vizita, care nu a fost anunţată din motive de securitate, are loc cu o zi înainte ca executivul UE să facă o recomandare cu privire la statutul candidaturii Ucrainei la UE, perspectivă faţă de care cele trei ţări au fost reţinute.

Miercuri, în România, preşedintele Macron a spus că este timpul ca Europa să reasigure Ucraina cu privire la ambiţiile sale europene.„Suntem într-un moment în care trebuie să trimitem semnale politice clare, noi europenii, către Ucraina şi poporul ei, când acesta rezistă eroic", a spus preşedintele francez, fără a oferi detalii.