Sorin Oprescu, pensie de 3000 de euro de la statul român, după 47 de ani de activitate

Sorin Oprescu a obținut o primă victorie împotriva statului român, pe care l-a acuzat în Grecia că nu i-a oferit posibilitatea unui proces corect în dosarul de corupție în care a fost condamnat la 10 ani şi 8 luni. În cadrul procesului, fostul primar al Capitalei a dezvăluit ce pensie are după 47 de ani de muncă în România.

Urmărește-ne peGoogle news
Sorin Oprescu, pensie de 3000 de euro de la statul român, după 47 de ani de activitate
Foto: Creative Commons Attribution-Share Alike 3.0 Unported

Fostul primar general i-a convins pe judecătorii greci să îl lase în libertate, până când vor lua o decizie definitivă privind extrădarea sa, iar următorul termen va avea loc în următoarele două săptămâni.

Totuşi, Oprescu a stat 11 zile în arest, din momentul capturării sale în Grecia şi până când judecătorii au apucat să facă primele audieri în procesul extrădării.

Pe parcursul celor două termene, Sorin Oprescu şi avocaţii săi le-au explicat magistraţilor Curţii de Apel din Atena că procesul din România ar fi fost unul injust şi că pedeapsa pe care fostul primar a primit-o este nejustificat de mare.

În timpul audierilor, magistrații eleni au vrut să afle de la Sorin Oprescu ce face acesta în Grecia şi ce venituri are pentru a se întreține.

Fostul primar general al Capitalei le-a mărturisit că visul său, la bătrâneţe, a fost să se retragă în Grecia şi că mutarea lui aici a venit odată cu ieşirea la pensie, la împlinirea vârstei de 70 de ani, în 2021.

În Grecia, Sorin Oprescu intenţionează să-şi deschidă o afacere în domeniul cercetării medicale, alături de fiul său, Mircea. Cel puţin asta le-a declarat judecătorilor eleni.

Judecătorii au vrut să afle mai multe informaţii despre veniturile lui Sorin Oprescu de la partenera acestuia de viaţă, medicul Adriana Nica.

Aceasta le-a spus magistraţilor că Sorin Oprescu are o pensie care îi permite să trăiască decent, după 47 de ani de activitate profesională ca medic şi profesor universitar, contravaloarea a 15.000 mii de lei.

"Sorin este fost profesor universitar, chirurg, ieşit la pensie. El are un venit lunar de 3.000 de euro din pensie", a spus aceasta.