8 morţi şi 10 răniţi în Turcia, după ce un camion s-a ciocnit cu un microbuz care transporta mai mulți nuntași

Opt oameni au murit și zece au fost răniți într-un accident rutier în nord-vestul Turciei, a anunţat ministrul turc al Sănătăţii, Fahrettin Koca.

Iun 12, 2022 - 10:00
Urmărește-ne peGoogle news
8 morţi şi 10 răniţi în Turcia, după ce un camion s-a ciocnit cu un microbuz care transporta mai mulți nuntași
Foto: Captură Video Twitter

Trei dintre răniţi sunt în stare critică la un spital din oraşul Balikesir, a scris ministrul pe Twitter.

Un microbuz în care se aflau persoane care mergeau la o nuntă s-a ciocnit cu un camion în districtul Dursunbey din Balikesir, potrivit agenţiei de presă Anadolu. Nu se știe moment care a fost cauza care a dus la producerea accidentului.

Guvernatorul din Balikesir, Hasan Sildak, a declarat că are loc o anchetă în acest caz. El a menţionat drept cauze ale accidentului carosabilul alunecos şi schimbarea necorespunzătoare a benzii de circulaţie.