DIICOT: Cererea de pensionare a șefului Secţiei de combaterea traficului de droguri a fost depusă înainte de Festivalul Saga

DIICOT a făcut precizări luni, 6 iunie, în legătură cu eliberarea din funcţie, prin pensionare, a procurorului Bogdan - Felician Voicu, şeful Secţiei de combatere a traficului de droguri din cadrul instituției.

Iun 6, 2022 - 20:45
Urmărește-ne peGoogle news
DIICOT: Cererea de pensionare a șefului Secţiei de combaterea traficului de droguri a fost depusă înainte de Festivalul Saga
Foto: DIICOT/Poliția Română - imagine cu caracter ilustrativ

Potrivit DIICOT, procurorul solicitase şi obţinuse, încă din luna mai, aprobare pentru pensionare din partea Consiliului Superior al Magistraturii.

Precizările au fost făcute după ce în presă s-a vehiculat că Bogdan - Felician Voicu a fost revocat din funcţie de şeful statului după ce doi tineri au murit după ce au consumat droguri la Saga Festival din Bucureşti.

Domnul procuror șef Bogdan - Felician Voicu a formulat o cerere de eliberare din funcție, prin pensionare, în baza dispozițiilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, la data de 17.05.2022.

La data de 24.05.2022, Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru procurori a hotărât înaintarea către Preşedintele României a propunerii privind eliberarea din funcţie, prin pensionare, începând cu data de 10.06.2022, a domnului VOICU BOGDAN FELICIAN, procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, delegat în funcția de procuror șef al Secției de combatere a traficului de droguri din cadrul acestei structuri specializate”, se arată în comunicatul DIICOT.

Doi tineri au murit şi mai mulţi au fost transportaţi la spital în urma consumului de droguri la festivalul Saga, care s-a desfăşurat în weekend la Arena Naţională din Capitală.