Standarde NATO vs. Realitatea din unități: Care sunt verigile lipsă din echipamentul de protecție al soldatului român
Situația înzestrării militarului român a devenit subiectul unei dezbateri aprinse între liderii militari de rang înalt, evidențiind decalajul dintre realitatea din unități și cerințele partenerilor nord-atlantici. Generalul în rezervă Virgil Bălăceanu, președintele de onoare al Asociației Ofițerilor în Rezervă din România, a nuanțat recent criticile dure aduse de generalul Dorin Toma, fost comandant al Diviziei Multinaționale Sud-Est a NATO.
Deși Bălăceanu admite că România nu a atins încă toate țintele de capabilități impuse de NATO, acesta susține că situația este în progres, contestând ideea că militarii români ar fi singurii din alianță care utilizează încă armamentul de tip AK.
Contradicțiile dintre cei doi generali vizează elemente esențiale, de la calitatea bocancilor și a ținutelor de camuflaj, până la dotările tehnologice de ultimă oră. În timp ce generalul Toma avertizează că soldatul român „nu poate lupta pe timp de noapte” din cauza lipsei aparaturii specifice și este expus intemperiilor din cauza echipamentului precar, Bălăceanu consideră că aceste deficiențe sunt cunoscute la nivelul conducerii și că se fac eforturi pentru corelarea lor cu noile programe de achiziții.
Dilema armamentului și a tehnologiei de noapte
Un punct sensibil al discuției îl reprezintă dotarea cu arme de asalt moderne. Generalul Bălăceanu a respins afirmația conform căreia România ar fi izolată în NATO prin folosirea modelelor AK-47, oferind exemplele Bulgariei, Ungariei sau Macedoniei de Nord. Totuși, el a recunoscut că aparatura de vedere pe timp de noapte nu este asigurată pentru întregul efectiv, fiind limitată momentan la forțele de operații speciale și la subunitățile de cercetare. Această fragmentare a dotărilor ridică semne de întrebare asupra capacității de luptă a unităților de manevră în condiții de vizibilitate redusă, un standard fundamental pentru armatele moderne ale secolului XXI.
Provocarea războiului modern: dronele și sistemele antidronă
În contextul lecțiilor învățate din conflictul din Ucraina, dotarea cu drone a devenit o prioritate critică. Generalul Bălăceanu a confirmat că Armata Română nu deține în prezent drone de tip FPV (First Person View), utilizate masiv pe frontul vecin, și că programele de înzestrare cu sisteme antidronă sunt încă în faze incipiente, bazându-se în mare parte pe colaborarea cu Statele Unite. Această observație vine în sprijinul criticilor generalului Toma, care susține că militarii nu sunt instruiți corespunzător pentru a utiliza sau pentru a combate noile amenințări aeriene.
Interoperabilitate versus capabilități reale
Deși forțele active sunt considerate la standard NATO din punct de vedere al capacității de a lucra împreună cu aliații (interoperabilitate), atingerea țintelor de capabilități rămâne un proces lent. Bălăceanu a indicat faptul că dotarea cu transportoare Piranha, autovehicule blindate Cobra 2 sau obuziere autopropulsate nu a fost încă finalizată la nivelul tuturor unităților de manevră. Această întârziere în livrarea platformelor de luptă moderne, coroborată cu problemele logistice și de asistență medicală operațională reclamate de generalul Toma, conturează imaginea unei armate aflate într-o tranziție dificilă.
Nevoia de prioritizare a soldatului, nu doar a platformelor
Concluzia celor doi generali, deși exprimată în tonuri diferite, indică necesitatea unei schimbări de paradigmă în conducerea armatei. Generalul Toma pune sub semnul întrebării decizia de a cumpăra platforme de luptă scumpe înainte de a asigura echiparea de bază și protecția individuală a soldatului. În replică, Virgil Bălăceanu îndeamnă la realism, subliniind că, deși s-au făcut progrese enorme față de perioadele anterioare, echiparea și instruirea continuă trebuie să rămână priorități zero pentru a transforma lecțiile conflictelor actuale în doctrine militare viabile pentru România.
