Asociația „Corupția Ucide” recrutează „profesioniști” pentru organizarea protestelor: Se caută echipe de comandă, logistică și comunicare pentru a evita haosul
Asociația „Corupția Ucide” a anunțat că recrutează persoane pentru a forma o „Echipă Operativă solidă” care să asigure coordonarea, organizarea și succesul protestelor și acțiunilor viitoare. Măsura vine în contextul în care manifestațiile de stradă pentru Justiție încep să capete și un iz politic, fiind menționat faptul că un fost deputat USR strânge fonduri pentru finanțarea acestora.
Căutare de „Colegi de Baricadă”
Organizația subliniază că nu caută simpli participanți, ci „colegi de baricadă” cu experiență, care să poată gestiona evenimentele de mare anvergură, având în vedere că „haosul este inamicul nostru” când zeci de mii de oameni sunt în stradă.
„Corupția Ucide” recrutează oameni pentru „structura de comandă și execuție” în domenii specializate:
-
Coordonare & Strategie: Project Manageri, Dispeceri.
-
Media & Comunicare: Foto, Video, Live Streamers, Copywriteri.
-
Teren & Logistică: Securitate, Runneri, Suport tehnic.
-
Digital / Remote: Moderatori, Graficieni, Monitorizare știri.
Organizare pe Patru Niveluri
Asociația vizează o organizare structurată, similară unei multinaționale, pentru a asigura buna derulare a evenimentelor și siguranța participanților:
-
Nivelul 1 (Task Force): Oameni capabili de decizii rapide și de gestionarea crizelor, care vor coordona întreaga activitate.
-
Nivelul 2 (Domenii): Persoane responsabile cu operațiunile media (editorial, tehnic, digital) și operațiunile de teren (siguranță și logistică).
-
Nivelul 3 (Execuție): Oameni care execută efectiv misiunile în teren.
-
Nivelul 4 (Remote): Oameni care activează de la distanță (online).