Camionul cu arme din Vama Albița: Procuratura Moldovenească a reținut două persoane - În România, ancheta este coordonată de DIICOT
Cazul camionului încărcat cu arme de foc și lansatoare de rachete, interceptat la Vama Leușeni – Albița, a înregistrat primele măsuri legale pe teritoriul Republicii Moldova. Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) din Republica Moldova a dispus reținerea a două persoane pentru 72 de ore. În România, ancheta amplă pe acest subiect este coordonată de DIICOT, care nu a anunțat deocamdată măsuri.
Acțiunile Procuraturii din Moldova
PCCOCS a pornit urmărirea penală sub acuzația de introducere ilegală pe sau scoaterea de pe teritoriul Republicii Moldova a armelor, munițiilor, componentelor esențiale ale armelor de foc și dispozitivelor militare.
Procurorii moldoveni au precizat că infracțiunea a fost comisă prin ascundere în locuri special pregătite și prin nedeclarare sau declarare neautentică în documentele vamale, fiind săvârșită de două sau mai multe persoane.
Investigația Mixtă
Pentru gestionarea cazului, a fost creat un grup mixt de urmărire penală, incluzând ofițeri de investigație și de urmărire penală din cadrul:
-
Serviciului Vamal
-
Inspectoratului Național de Investigații
-
Poliției de Frontieră
Conform informațiilor preliminare, autoritățile moldovenești au confirmat că autotrenul nu a traversat frontiera cu Ucraina.
Camionul, despre care surse au indicat că s-ar fi îndreptat către Israel, a fost oprit de vameșii moldoveni și români la Vama Leușeni – Albița, declanșând o alertă de securitate majoră.
Procurorii moldoveni au transmis că, deși au reținut două persoane și au ridicat mai multe mijloace de probă, investigațiile continuă, iar amănunte suplimentare vor fi comunicate la un stadiu ulterior al cercetării penale. Persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii.