Tăcere prezidențială: Marile confederații sindicale mută protestele în fața Palatului Cotroceni, acuzându-l pe Nicușor Dan că a ignorat rolul de mediator
Confederațiile sindicale majore din România au anunțat organizarea unor manifestații de amploare în fața Administrației Prezidențiale în luna decembrie, ca urmare a eșecului dialogului social și a ignorării totale din partea autorităților. Sindicaliștii acuză Guvernul de refuzul de a consulta partenerii sociali pe marginea măsurilor de austeritate și pe Președintele Nicușor Dan de faptul că și-a încălcat promisiunea de a media conflictul social.
Speranța în medierea prezidențială, năruită
Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa”, Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România – Frăția, Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR) și Confederația Sindicala Națională Meridian și-au exprimat dezamăgirea profundă față de lipsa de reacție a Președintelui.
În urma protestelor masive din octombrie, care au mobilizat zeci de mii de lucrători împotriva măsurilor de austeritate (considerate ca având un impact sever asupra lucrătorilor și a categoriilor vulnerabile), confederațiile s-au adresat lui Nicușor Dan, invocând rolul său constituțional de mediator între stat și societate.
Nicușor Dan, acuzat de ignorarea Constituției
După ce Președintele Nicușor Dan a declarat public că este „disponibil să medieze, dar nu a primit nicio solicitare”, cele patru confederații sindicale i-au transmis oficial cererea de declanșare a procedurii de mediere pe 3 noiembrie 2025.
„Tăcerea Administrației Prezidențiale reprezintă nu doar o dovadă de dezinteres față de principiile dialogului social, ci și o ignorare a rolului constituțional al președintelui în asigurarea bunei funcționări a autorităților publice,” se arată în comunicatul sindicaliștilor.
Ca urmare a lipsei unui răspuns concret, liderii sindicali au decis să organizeze o manifestație de amploare în fața Palatului Cotroceni, pentru a-i reaminti Președintelui responsabilitățile care îi revin.
Eșecul negocierilor privind Salariul Minim
Bogdan Hossu, președintele Cartel Alfa, a confirmat că protestele nu au avut niciun efect concret și că, de la trimiterea solicitării de mediere către Nicușor Dan pe 3 noiembrie, nu a primit niciun răspuns.
Hossu a menționat că, deși Curtea de Justiție Europeană a reconfirmat Directiva Salariului Minim, Premierul Ilie Bolojan și ministrul de Finanțe s-au antepronunțat, respingând aplicarea prevederilor privind creșterea salariului minim. Un nou Consiliu Național Tripartit este așteptat în această săptămână, dar speranțele de a ajunge la o soluție sunt reduse.