Reacția Rusiei după convocarea ambasadorului Lipaev în cazul dronei de la Tulcea: Ambasada susține că a fost o „acțiune teatralizată” a MAE și neagă orice încălcare a spațiului aerian

Ambasada Rusiei la București a avut o primă reacție publică, vineri seară, după ce Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României l-a convocat pe ambasadorul Vladimir Lipaev în legătură cu drona rusească prăbușită în județul Tulcea în această săptămână. Misiunea diplomatică a Moscovei susține că demersul MAE a fost o „acțiune teatralizată” și că acuzațiile de încălcare a suveranității și a spațiului aerian al României sunt „absurde și nefondate”.

Noi 15, 2025 - 00:08
Reacția Rusiei după convocarea ambasadorului Lipaev în cazul dronei de la Tulcea: Ambasada susține că a fost o „acțiune teatralizată” a MAE și neagă orice încălcare a spațiului aerian
Foto: Vladimir Lipaev - Ambasada Rusiei în România - Посольство России в Румынии

Ambasada rusă susține că MAE a organizat o „sesiune foto” menită să convingă opinia publică de „o nouă încălcare” a suveranității României, arătând ca dovadă „fragmentele și fotografiile unui aparat de zbor fără pilot”.


„Așa-zisele «dovezi» nu sunt, de fapt, dovezi”

Ambasada Rusiei a contestat ferm dovezile prezentate de MAE, susținând că acestea nu sunt concludente.

  • Lipsa datelor: „S-a subliniat că așa-zisele «dovezi» nu sunt, de fapt, dovezi, deoarece nu au fost furnizate coordonatele de intrare a aparatului respectiv în țară și datele privind traseul acestuia.”

  • Dronă doborâtă: Potrivit comunicatului, natura fragmentelor indică „fără echivoc faptul că drona nu a căzut de una singură, ci a fost doborâtă de forțele de apărare aeriană”. Misiunea diplomatică argumentează că acest lucru s-ar fi putut întâmpla numai în afara spațiului aerian al României, ceea ce „exclude complet orice speculații privind o presupusă încălcare intenționată” a integrității teritoriale.

  • Obiective civile: Moscova menține poziția că Forțele Armate ruse nu vizează obiective civile, ci susține că „formațiunile militare ucrainene [...] lansează atacuri teroriste tocmai asupra obiectivelor civile ruse”.

Ambasada Rusiei a încheiat prin a recomanda României să „înceteze aprovizionarea cu armament a regimului antipopular condus de Vladimir Zelenski” pentru a evita căderea accidentală a dronelor doborâte.

Ce a comunicat MAE

Reacția Ambasadei vine după ce MAE a anunțat că, în cursul convocării, ambasadorului Lipaev „i-au fost prezentate dovezi palpabile, ample și solide” ale violării spațiului aerian românesc de către o dronă rusească în noaptea de 10 spre 11 noiembrie.

MAE a subliniat că „fragmentele recuperate de autoritățile române” din zona Tulcea „probează indubitabil apartenența” dronei la forțele ruse și implicarea în atacurile masive împotriva infrastructurii civile ucrainene.

Partea română a transmis un „protestul ferm față de acest act inacceptabil și iresponsabil, care reprezintă o violare a suveranității României”, menționând și posibilitatea unor sancțiuni.