Alexandru Rafila, fost ministru al Sănătății: Anestezia la copii, în special cea generală, ar trebui efectuată doar în spitale, nu în cabinetele stomatologice
Alexandru Rafila, fost ministru al Sănătății, a declarat că procedurile medicale care necesită anestezie generală, mai ales atunci când sunt aplicate copiilor, ar trebui să se realizeze exclusiv în mediul spitalicesc și nu în cabinetele stomatologice private.
Declarația vine în contextul tragediei fetiței de doi ani care a decedat pe 13 noiembrie în urma unor complicații survenite după o anestezie efectuată într-o clinică stomatologică din București.
Riscul anesteziei și necesitatea resuscitării rapide
Rafila a subliniat că mediul spitalicesc este esențial, deoarece permite o resuscitare cât mai rapidă a pacientului în cazul apariției unui incident legat de anestezie.
„Această resuscitare ar fi trebuit făcută în timp cât mai scurt, pentru că acest timp este de fiecare dată un element care chiar contează mai ales dacă este vorba de un copil,” a explicat Alexandru Rafila.
Fostul ministru a atras atenția și asupra necesității unei evaluări medicale extrem de atente în astfel de cazuri. Fetița decedată fusese supusă unei proceduri similare sub anestezie în urmă cu opt luni.
„Decizia medicală de a mai face o anestezie la scurt timp, unui copil, trebuie luată de un medic specialist, un medic anestezist. Medicul anestezist trebuia să ia în considerare nivelul de anestezie care a fost făcut în trecut, dar și investigațiile care au fost făcute cu o zi înainte fetiței,” a adăugat Rafila.
El a concluzionat că astfel de proceduri ar trebui făcute într-un spital, „unde manevrele de resuscitare pot fi făcute în siguranță”, pentru a preveni repetarea unor astfel de tragedii.