Parchetul European: Trei persoane, trimise în judecată în România pentru o fraudă de 1,2 milioane de euro cu fonduri UE pentru irigații
Parchetul European (EPPO) din București a trimis în judecată trei persoane pentru fraudă, în urma unei investigații privind obținerea ilegală de fonduri europene nerambursabile destinate modernizării sistemelor de irigații. Prejudiciul adus bugetului Uniunii Europene se ridică la 1,2 milioane de euro.
Frauda implică patru proiecte de modernizare a sistemelor de irigații din comunele Bucșani, Galicea și Olanu, din județul Vâlcea.
-
Valoarea totală a finanțării pentru cele patru proiecte se ridica la aproximativ 4 milioane de euro (18.575.634,53 lei), fonduri obținute de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
-
Pentru fiecare dintre cele patru proiecte a fost acordat un avans de 300.000 de euro (1.399.050,50 lei).
Anchetatorii au descoperit că au fost folosite documente false sau inexacte atât la momentul depunerii cererilor de finanțare, cât și pe parcursul execuției proiectelor. În plus, beneficiarii ar fi utilizat majoritatea sumelor primite ca avans în scop personal, și nu pentru destinația pentru care fuseseră alocate.
Dacă vor fi găsiți vinovați, inculpații riscă pedepse cu închisoarea cuprinse între doi și șapte ani.
Parchetul European (EPPO) este parchetul public independent al Uniunii Europene, responsabil cu investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale UE.