Schimbare majoră în Bulgaria: Șoferii străini, obligați să plătească pe loc amenzile de circulație - Românii vizați direct de noua lege

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) avertizează cetățenii români care călătoresc sau tranzitează Bulgaria că autoritățile bulgare au introdus o nouă regulă privind amenzile de circulație, prin care toți șoferii fără domiciliu în Bulgaria, inclusiv românii, sunt obligați să achite pe loc sancțiunile primite în trafic.

Noi 6, 2025 - 23:47
Schimbare majoră în Bulgaria: Șoferii străini, obligați să plătească pe loc amenzile de circulație - Românii vizați direct de noua lege
Imagine cu caracter ilustrativ

Potrivit noilor modificări legislative, amenzile nu mai pot fi plătite în numerar, ci doar cu card bancar, direct la fața locului. Autospecialele Poliției bulgare au fost dotate cu aparate POS, iar în lipsa acestora, conducătorii auto vor fi însoțiți de echipajul rutier la cel mai apropiat automat de plată.

Refuzul de a achita amenda pe loc va atrage măsuri imediate: reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor de înmatriculare ale autovehiculului, în baza unui ordin emis de agentul constatator. Ordinul este valabil maximum trei luni, dar poate fi anulat mai devreme, odată cu dovada achitării amenzii.

MAE precizează că noua regulă se aplică strict șoferilor străini, vizând în special turiștii sau cei aflați în tranzit, pentru a asigura plata contravențiilor fără întârzieri sau proceduri suplimentare.

În cazul în care cetățenii români se confruntă cu probleme legate de aplicarea noii măsuri, aceștia pot contacta Ambasada României la Sofia, la numerele de telefon: +35929712858 și +35929733510, apelurile fiind direcționate automat către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS).

Pentru situații de urgență, este disponibil și numărul de telefon mobil de permanență al Ambasadei: +359879440758.

MAE recomandă tuturor celor care urmează să călătorească în Bulgaria să consulte în prealabil site-ul oficial al ambasadeisofia.mae.ro – și pagina principală a Ministerului Afacerilor Externewww.mae.ro – pentru a fi la curent cu cele mai recente informații privind legislația rutieră din țara vecină.