Minune medicală la Berlin: O femeie a născut cvintupleți sănătoși la spitalul Charité
O femeie din Germania a adus pe lume cinci bebeluși – trei fete și doi băieți – într-o naștere rară, care a avut loc la sfârșitul lunii septembrie, în cadrul prestigiosului Spital de Obstetrică Charité din Berlin, informează agenția DPA.
Potrivit reprezentanților spitalului, mama și cei cinci nou-născuți se află în stare bună, iar copiii au deja o greutate de peste două ori mai mare decât cea avută la momentul nașterii.
„Nașterea unor cvintupleți reprezintă o raritate medicală și o provocare extraordinară chiar și pentru cei mai experimentați specialiști”, au transmis medicii într-un comunicat.
Echipa medicală, formată din 25 de profesioniști – obstetricieni, anesteziști, neonatologi, moașe și asistente – a asistat la intervenția chirurgicală, care a avut loc la sfârșitul celei de-a 28-a săptămâni de sarcină, prin cezariană.
„O astfel de naștere necesită o coordonare perfectă între toate echipele implicate. Suntem bucuroși că totul a decurs fără probleme și că mama și copiii se simt bine”, a declarat profesorul Wolfgang Henrich, directorul spitalului Charité.
Deși nu a fost precizat dacă sarcina a fost obținută prin inseminare artificială, medicii au subliniat că astfel de cazuri sunt extrem de rare la nivel mondial și necesită îngrijire medicală intensivă atât înainte, cât și după naștere.
Într-un mesaj emoționant transmis prin intermediul spitalului, mama a spus:
„Suntem nespus de fericiți că îi putem ține în brațe pe cei cinci copii ai noștri, sănătoși și în siguranță.”