Rottaprint depășește 28 milioane euro în T3 2025, exporturile susțin creșterea afacerii

București, România – Rottaprint, cea mai mare companie românească de tipografie flexografică specializată în etichete autoadezive și 100% deținută de o familie, a înregistrat venituri de peste 28 milioane de euro în trimestrul al treilea din 2025, din care peste 22% provin din exporturi. Produsele companiei ajung în 16 țări din Europa, Asia și Statele Unite, Germania și Ungaria reprezentând cele mai importante piețe externe.

Noi 4, 2025 - 13:01
Rottaprint depășește 28 milioane euro în T3 2025, exporturile susțin creșterea afacerii
Imagine cu caracter ilustrativ

„Aceste rezultate confirmă stabilitatea afacerii noastre și relevanța investițiilor continue în tehnologie, calitate și sustenabilitate. Într-o perioadă în care piața locală este afectată de incertitudini, exporturile și inovația în soluțiile de etichetare flexibilă și film tipărit rămân principalii factori ai performanței financiare”, a declarat Cristi Nechita-Rotta, CEO Rottaprint.

Cele mai bune rezultate au venit din industria lactatelor, a cărnii procesate și a produselor chimice, sectoare în care cererea pentru soluții de ambalaje sustenabile continuă să crească.

„Investițiile în modernizarea liniilor de producție și tehnologiilor care îmbunătățesc calitatea și eficiența proceselor se reflectă direct în rezultatele financiare și în satisfacția clienților”, a adăugat Nechita-Rotta.

Pentru întreg anul 2025, Rottaprint estimează venituri de peste 40 milioane de euro, susținute de creșterea exporturilor și de investiții planificate de aproximativ 3 milioane de euro în echipamente noi și modernizarea tehnologiilor existente.