Putin anunță testul reușit al rachetei nucleare Burevestnik, supranumită „Cernobîlul zburător” de experții occidentali
Rusia a testat cu succes racheta de croazieră intercontinentală cu propulsie nucleară Burevestnik (SSC-X-9 „Skyfall”, în codificarea NATO), a anunțat duminică dimineață președintele Vladimir Putin, potrivit publicației Moscow Times. Liderul de la Kremlin a prezentat arma ca pe una dintre cele mai avansate din lume, în cadrul unei vizite efectuate la o bază militară rusă.
„Este cu adevărat o armă unică. Nicio altă țară nu are în dotare ceva similar”, a declarat Putin, adăugând că sistemul oferă Rusiei un avantaj strategic în fața oricărui adversar.
Potrivit șefului Statului Major al armatei ruse, Valeri Gherasimov, testul a avut loc pe 21 octombrie, iar racheta ar fi parcurs 14.000 de kilometri în aproximativ 15 ore, confirmând astfel o rază de acțiune aproape nelimitată – datorată sistemului de propulsie nucleară.
Racheta „invincibilă” cu traiectorie imprevizibilă
Prezentată de Kremlin drept una dintre „superarmele” din noua generație anunțată în 2018, Burevestnik ar fi capabilă să evite orice sistem de apărare antirachetă existent sau aflat în dezvoltare.
Putin a afirmat că arma este „invincibilă” în fața scuturilor antirachetă americane și europene, datorită traiectoriei sale imprevizibile și autonomiei practic nelimitate. Informații privind reluarea testelor la poligonul Pankovo, din arhipelagul arctic Novaia Zemlia, circulau încă din luna august.
Oficialii ruși nu au oferit detalii suplimentare despre data exactă a lansării sau despre zona de impact, însă surse occidentale au confirmat intensificarea activităților militare în regiunea arctică în ultimele săptămâni.
„Cernobîlul zburător” – arma care a făcut victime în propriile teste
Racheta Burevestnik a fost poreclită de experții occidentali „Cernobîlul zburător”, din cauza riscurilor majore de contaminare radioactivă pe care le implică sistemul său de propulsie nucleară. De altfel, primele teste efectuate între 2017 și 2018 s-au soldat cu eșecuri repetate: toate cele patru lansări s-au încheiat cu prăbușirea rachetei la scurt timp după decolare, potrivit rapoartelor serviciilor de informații americane.
Cel mai grav incident a avut loc în august 2019, la baza Pankovo, când cinci cercetători ai agenției nucleare ruse Rosatom și-au pierdut viața în urma unei explozii produse în timpul unui test. În zilele care au urmat, autoritățile locale au raportat o creștere a nivelului radiațiilor în zonă, iar medicii care au tratat victimele au fost transportați la Moscova pentru examinări medicale suplimentare.
Arsenalul „superarmelor” Rusiei
Burevestnik face parte dintr-un program mai amplu de înarmare strategică anunțat de Vladimir Putin în 2018, alături de alte sisteme de ultimă generație: rachetele hipersonice Avangard, Zirkon și Kinjal, torpila nucleară Poseidon, precum și racheta balistică intercontinentală RS-28 Sarmat, supranumită „Satan II”.
Prin dezvoltarea acestor arme, Kremlinul urmărește să demonstreze că Rusia rămâne o superputere militară capabilă să contracareze superioritatea tehnologică a NATO, într-un context global tot mai tensionat.