Pacient de 85 de ani, în stare gravă după ce a căzut de pe targă în timpul unui transfer între spitale - Poliția a deschis o anchetă
Un pacient în vârstă de 85 de ani din Ploiești se află în stare gravă, după ce a căzut de pe targă în timpul unui transfer între două spitale din municipiu. Incidentul a avut loc miercuri seară, 23 octombrie, în curtea unei unități medicale, iar poliția a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova, polițiștii Secției nr. 2 Ploiești au fost sesizați în jurul orei 18:30 cu privire la faptul că un pacient ar fi căzut de pe targă în momentul transferului între ambulanțe, în zona rampei de acces a spitalului.
„Din primele verificări a rezultat că un bărbat de 85 de ani ar fi căzut de pe targa de transport în timpul manevrării acesteia de către un ambulanțier”, a transmis IPJ Prahova.
Pacientul a suferit un traumatism cranio-cerebral și a fost operat
Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Ploiești, dr. Andrei Ilinca, a explicat că pacientul fusese externat din SJU și urma să fie transferat către o altă unitate medicală, cu ambulanța acelui spital.
„În momentul în care pacientul era scos din curtea spitalului pe targa ambulanței respective, aceasta s-a dezechilibrat, iar bărbatul a căzut, suferind un traumatism cranio-cerebral. A fost preluat de echipa de la UPU, investigat și internat în secția de Neurochirurgie, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale”, a declarat dr. Ilinca.
În prezent, pacientul se află internat în secția ATI a Spitalului Județean, starea sa fiind gravă.
Cercetări pentru vătămare corporală din culpă și neglijență în serviciu
Polițiștii prahoveni au deschis un dosar penal și efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă și neglijență în serviciu, urmând să stabilească dacă incidentul s-a produs din cauza unei erori umane sau a unor defecțiuni tehnice ale tărgii de transport.
„În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și luarea măsurilor legale care se impun”, au precizat reprezentanții IPJ Prahova.