Președintele Nicușor Dan a promulgat legea pentru reforma sistemului de sănătate: „Reforma înseamnă corectitudine și transparență în folosirea banilor publici”
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat joi că a promulgat legea care permite Guvernului să inițieze o reformă amplă în domeniul sănătății, parte a pachetului legislativ pentru care Executivul și-a asumat răspunderea în Parlament la începutul toamnei.
Documentul introduce o serie de modificări structurale, menite să crească accesul pacienților la servicii medicale, să eficientizeze administrarea spitalelor și să consolideze autonomia profesională a medicilor.
Medici de familie mai aproape de comunități mici
Potrivit șefului statului, legea va simplifica procedurile prin care medicii de familie își pot deschide puncte de lucru în localități rurale sau izolate, o măsură menită să reducă inegalitățile de acces la servicii medicale primare.
De asemenea, pacienții care suferă de boli grave — precum HIV/SIDA, tuberculoză sau cancer — vor putea beneficia de servicii spitalicești decontate integral în regim de spitalizare de zi, o prevedere care, potrivit autorităților, va contribui la degrevarea secțiilor de internare și la creșterea confortului pacienților.
„Am promulgat săptămâna aceasta legea care ne va permite să facem o reformă consistentă în domeniul sănătății. Prin noile reglementări, medicii de familie vor putea deschide mai ușor puncte de lucru în localități mici, iar pacienții cu boli grave vor beneficia de servicii decontate integral în regim de spitalizare de zi”, a scris președintele Nicușor Dan, într-o postare publicată pe Facebook.
Indicatori de performanță și autonomie profesională
Noua lege consolidează, totodată, autonomia medicilor în deciziile profesionale și introduce indicatori de performanță clari pentru managementul spitalelor, urmărind responsabilizarea conducerii instituțiilor medicale publice.
„Aplicarea acestei legi va crește calitatea și eficiența serviciilor, pentru că reforma înseamnă corectitudine și transparență sporită în folosirea fondurilor publice. Obiectivul final este un act medical mai bun pentru fiecare cetățean”, a subliniat șeful statului.
Măsurile fac parte dintr-un pachet mai amplu de reforme structurale asumate de Guvern, în acord cu recomandările Comisiei Europene și condițiile de finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Reforma companiilor de stat: plafonarea beneficiilor și a diurnelor
În mesajul său, președintele Nicușor Dan a reamintit că a promulgat, anterior, o altă lege din același pachet legislativ — cea privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, care stabilește limite clare pentru veniturile și beneficiile conducerii companiilor de stat.
„Legea plafonează diurne, sporuri, indemnizații și alte beneficii în companiile de stat. Practicile abuzive care au generat inechități și câștiguri excesive vor fi oprite”, a precizat președintele.
Potrivit Administrației Prezidențiale, cele două legi promulgate fac parte dintr-un program guvernamental amplu de modernizare a administrației și de reformă instituțională, vizând creșterea eficienței cheltuirii banilor publici și reducerea birocrației.