Finlanda și Suedia cumpără arme americane pentru a susține Ucraina, în timp ce Europa se confruntă cu epuizarea arsenalelor militare
Statele europene continuă să caute soluții pentru a menține sprijinul militar acordat Ucrainei, pe fondul scăderii stocurilor și al presiunii financiare tot mai mari asupra bugetelor naționale. Finlanda și Suedia au anunțat că vor achiziționa armament suplimentar din Statele Unite pentru a-l transfera armatei ucrainene, într-un efort comun cu Uniunea Europeană și Canada, care au extins programul de finanțare militară Priority Ukraine Request List (PURL), relatează Associated Press.
SUA, principalul furnizor: echipamente de peste 10 miliarde de dolari
În prezent, Statele Unite dețin arme, sisteme de apărare antiaeriană și muniții în valoare de 10–12 miliarde de dolari, disponibile pentru transfer rapid către Ucraina. Aceste livrări fac parte din strategia Alianței Nord-Atlantice de a menține Kievul capabil să respingă ofensiva rusă, în condițiile în care multe state europene au ajuns la limită cu propriile rezerve.
Prin intermediul programului PURL, lansat la începutul anului, UE și Canada finanțează achiziția de echipamente militare produse în SUA pentru a accelera livrările către front. Până în prezent, au fost alocate peste 2 miliarde de dolari, iar Finlanda și Suedia au decis să se alăture oficial acestui mecanism.
Helsinki și Stockholm, noi actori cheie în sprijinul militar pentru Kiev
Ministrul finlandez al Apărării, Antti Häkkänen, a confirmat că țara sa se va alătura programului PURL, subliniind că „este esențial ca Ucraina să primească armament american cât mai rapid posibil”. Finlanda va contribui, de asemenea, cu un pachet suplimentar de echipamente militare din propriile rezerve.
La rândul său, ministrul suedez al Apărării, Pål Jonson, a transmis că „Suedia este pregătită să facă mai mult” și a avertizat că diminuarea ajutorului occidental ar reprezenta „o traiectorie greșită” într-un moment critic al războiului.
Sprijinul scade, costurile cresc
Deși NATO a mobilizat sume fără precedent pentru sprijinirea Ucrainei, ritmul contribuțiilor a scăzut semnificativ în vara acestui an. Potrivit Institutului Kiel pentru Economie Mondială, valoarea totală a angajamentelor de ajutor militar a fost mai mică cu 43% în lunile iulie și august comparativ cu prima jumătate a anului.
Țări precum Franța, Italia și Spania sunt criticate pentru participarea limitată la efortul colectiv. Ministrul finlandez Häkkänen a făcut apel la solidaritate în interiorul Alianței, afirmând că „toți cei 32 de membri NATO trebuie să-și asume partea echitabilă din povară – acesta este un moment decisiv, iar fiecare stat trebuie să găsească resursele necesare”.
În același timp, Franța și Italia se confruntă cu datorii publice record și întâmpină dificultăți în atingerea pragului de 2% din PIB alocat apărării – obiectiv minim stabilit de NATO, departe de ținta extinsă de 5% discutată în contextul războiului. Spania, deși are o contribuție financiară modestă, compensează prin participarea activă la misiunile Alianței, inclusiv pe flancul estic.
Relația transatlantică, sub presiune
Analiștii avertizează că problema nu se rezumă doar la bani. Carsten Nickel, director adjunct de cercetare la firma de consultanță Teneo, consideră că „creșterea cheltuielilor de apărare va acoperi doar parțial o problemă mai profundă în relația transatlantică – fricțiunile privind împărțirea sarcinilor militare, deficitele comerciale și politica față de China amenință unitatea NATO”.
Ucraina, dependentă de finanțarea externă
Perspectivele economice ale Ucrainei rămân precare. Un studiu recent al Centrului pentru Studii Economice de la Kiev, realizat în rândul a opt economiști, estimează că statul ucrainean va avea nevoie de cel puțin 58 de miliarde de dolari finanțare externă în 2026 pentru a-și menține funcțiile de bază și efortul militar.
În timp ce Europa se străduiește să-și reconstruiască stocurile militare, Washingtonul rămâne principalul furnizor de armament al Ucrainei, iar sprijinul scandinav devine tot mai important pentru menținerea echilibrului strategic pe frontul de est.