Simina Tănăsescu, președintele CCR: „Securitatea fără libertate devine tiranie, iar libertatea fără securitate înseamnă haos”
Președintele Curții Constituționale a României, Simina Tănăsescu, a atras atenția vineri, în cadrul unei mese rotunde organizate de Asociația Română de Drept Constituțional (ARDC), asupra relației complexe dintre libertate și securitate într-un stat democratic. Magistratul a subliniat că securitatea națională se conturează tot mai mult drept parte a „blocului de constituționalitate”, adică a fundamentelor juridice care susțin ordinea constituțională.
Securitatea, mai mult decât „sabie și scut”
„Conceptul de securitate nu mai este de mult doar o problemă a sabiei și scutului, cum spun istoricii. El traversează economia și finanțele, rețelele cibernetice și spațiul informațional, sănătatea publică, energia, mediul și, firește, apărarea și ordinea publică”, a declarat Tănăsescu.
Președintele CCR a explicat că, deși Constituția nu definește exhaustiv noțiunea de „securitate națională”, aceasta este reflectată în mai multe planuri: ca valoare de protejare a ordinii constituționale, ca justificare pentru restrângerea unor drepturi și ca fundament instituțional. Din aceste motive, doctrina juridică vorbește tot mai mult despre „constituționalizarea” securității.
Ordinea constituțională și drepturile fundamentale
Potrivit Siminei Tănăsescu, securitatea națională nu trebuie înțeleasă ca o opoziție față de libertăți, ci ca un element complementar al acestora. „Protecția statului și protecția drepturilor nu sunt antagonice, ci complementare: statul apără drepturile apărând ordinea constituțională; iar ordinea constituțională apără securitatea, impunând legalitate, proporționalitate și garanții procedurale efective”, a explicat președintele CCR.
Ea a adăugat că securitatea trebuie „disciplinată de statul de drept” și că o societate democratică rezilientă este mai puțin predispusă să recurgă la situații excepționale, tocmai pentru că arhitectura obișnuită a dreptului funcționează.
Deciziile CCR privind securitatea cibernetică
Simina Tănăsescu a reamintit și recenta decizie a Curții Constituționale (nr. 70/2023), care a vizat legea securității și apărării cibernetice. CCR a confirmat atunci că domeniul cibernetic face parte integrantă din securitatea națională modernă și că extinderea listei de amenințări este firească, însă a avertizat că flexibilitatea termenilor, impusă de dinamica tehnologică, nu poate exclude respectarea legalității și protecția drepturilor fundamentale.
„Un pact pentru securitatea constituțională”
În încheiere, președintele CCR a invocat necesitatea unui consens social și politic în jurul conceptului de „securitate constituțională”:
„Securitatea fără libertate este tiranie, iar libertatea fără securitate este haos. Constituția este instrumentul care ne permite să evităm ambele extreme; trebuie doar să avem curajul să o aplicăm cu rigoare și convingere.”