România refuză protecția reală a consumatorilor vulnerabili: Debranșările, tolerate prin pasarea responsabilității la primării

Un proiect de Ordonanță de Urgență pentru modificarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale (Legea nr. 123/2012) prevede că autoritățile locale pot cere amânarea debranșărilor doar dacă achită ele însele datoriile clienților vulnerabili. Astfel, statul român evită să asume direct protecția socială impusă de Bruxelles și plasează această povară financiară pe umerii comunităților locale, care se luptă deja cu lipsa fondurilor pentru servicii de bază.

Protecție „pe hârtie”: Vouchere simbolice și obligații imposibile

În locul unui mecanism național de sprijin robust, autoritățile promit vouchere de 50 de lei pentru plata facturilor la energie – o sumă ridicol de mică raportat la nivelul actual al tarifelor. Restanțele neacoperite vor duce, inevitabil, la debranșări masive în rândul celor mai săraci români, exact categoria pe care Directiva europeană cere imperativ să fie protejată.

Proiectul de OUG stipulează că autoritățile locale sunt obligate să identifice și să aplice soluții pentru evitarea deconectărilor, dar fără un buget dedicat pentru aceste intervenții. Cu alte cuvinte, protecția devine teoretică, într-un sistem care, în fapt, legalizează abandonul celor vulnerabili.

„Primăriile, aceleași care abia reușesc să plătească iluminatul public, vor fi nevoite să achite din bugetele locale restanțele la energie ale consumatorilor vulnerabili. Este o abordare periculoasă și profund inechitabilă, care transformă Directiva europeană într-un exercițiu de imagine”, avertizează Dan Pârșan, președintele Asociației Prosumatorilor și Comunităților de Energie.

Ce spune Directiva și ce face România

Potrivit Directivei (UE) 2024/1711, statele membre trebuie să interzică debranșările în cazul clienților vulnerabili și să ofere sprijin real pentru evitarea îndatorării. Printre măsurile recomandate se numără:

• interdicții totale sau sezoniere ale deconectărilor,

• planuri de plată eșalonată,

• consiliere financiară și educație energetică,

• audituri energetice și servicii de consultanță personalizată,

• colaborare între furnizori, autorități locale și serviciile de protecție socială.

În contrast, România alege o variantă minimalistă și birocratică: în loc să creeze un fond național de sprijin sau să impună direct interdicții de debranșare, împinge responsabilitatea spre primării, fără a le furniza resursele necesare.

Măsuri alternative? Doar pe hârtie

Guvernul mai prevede ca furnizorii să informeze din timp clienții vulnerabili despre „măsuri alternative la deconectare”. Lista acestora este lungă și teoretic generoasă – de la planuri de plată personalizate la consiliere și audituri energetice. Totuși, fără instrumente de implementare, aceste măsuri rămân simbolice.

Educația energetică sau consilierea pentru gestionarea datoriilor nu pot ține locul unei politici publice coerente într-un context în care sărăcia energetică devine o realitate pentru milioane de români.

Transpunere formală, realitate ignorată

În loc să își asume angajamentele europene în mod real, România oferă o transpunere formală, lipsită de eficiență practică și responsabilitate guvernamentală. Fără alocări bugetare, fără mecanisme clare de intervenție și fără interdicții explicite privind debranșările, statul lasă persoanele vulnerabile la mila autorităților locale, într-un peisaj fiscal deja fragilizat.

În final, Directiva europeană devine, în stil românesc, încă un document bifat, dar golit de conținut. Iar românii cu venituri mici riscă să plătească prețul – la propriu – al unei politici publice care evită, din nou, să-și protejeze cetățenii cei mai vulnerabili.