România cere Bruxelles-ului un respiro energetic: Ministerul Energiei negociază amânarea închiderii centralelor pe cărbune cu cinci ani
România solicită oficial Comisiei Europene o prelungire cu cinci ani a termenului-limită pentru închiderea centralelor pe cărbune, stabilit prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), avertizând că respectarea actualului calendar ar genera consecințe grave asupra securității energetice naționale. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Bogdan Ivan, într-o intervenție la Antena 3 CNN.
Potrivit ministrului, țara nu este pregătită tehnic să renunțe complet la producția de energie din cărbune până la finalul anului 2025, termen care coincide cu jalonul 119 din PNRR – un obiectiv obligatoriu pentru menținerea finanțării europene.
„Negociem cu cei din Comisia Europeană o prelungire a termenului de închidere a centralelor pe cărbune cu cinci ani. Altfel, România va fi pusă într-o situație extrem de dificilă din punct de vedere energetic”, a declarat Bogdan Ivan, citat de Agerpres.
Centrale în conservare, nu închise definitiv
Ministrul a subliniat că nu intenționează să închidă complet centralele pe cărbune, ci să le mențină în stare de conservare, ca parte a unei strategii de rezervă energetică pentru situații neprevăzute. Aceste unități ar urma să fie scoase din exploatarea activă, dar păstrate funcționale, într-un regim care să permită reactivarea rapidă în caz de urgență.
„Fac licitații pentru centralele pe gaz care să le înlocuiască, dar acestea nu pot fi gata atât de repede. De aceea, este esențial să conservăm capacitățile existente”, a spus Ivan. „Vreau să fie clar: nu vreau să închid aceste centrale, ci să le păstrăm pregătite pentru a susține sistemul în condiții de criză.”
Risc de penalizări de miliarde de euro
România este obligată, conform PNRR, să închidă toate capacitățile pe cărbune până la 31 decembrie 2025. În caz contrar, ar putea pierde aproape două miliarde de euro din fondurile de redresare post-pandemie, avertizează oficialul de la Energie. Totuși, Ivan insistă că, în ciuda presiunilor, pragmatismul trebuie să prevaleze în fața literei reglementării.
„Cred că și oficialii de la Bruxelles înțeleg gravitatea situației. Nu e un moft politic, ci o nevoie energetică reală. Toate studiile de impact arată că avem nevoie în continuare de energia produsă de aceste grupuri, și nu doar până în 2025, ci cel puțin încă cinci ani.”
Gazul natural, alternativă insuficient pregătită
Deși Ministerul Energiei a lansat proceduri pentru construirea de centrale pe gaz natural – considerate o opțiune de tranziție între cărbune și regenerabile –, realitatea din teren arată că niciunul dintre aceste proiecte nu va deveni operațional în timp util pentru a acoperi golul energetic lăsat de cărbune.
„Chiar și în cel mai optimist scenariu, introducerea a 1.400 de MW în sistem cu ajutorul noilor centrale pe gaz ar necesita minimum 22 de luni. În practică, vorbim de 2 ani și jumătate – chiar 3. Și suntem abia la început: lansăm licitații, nu avem încă proiecte implementate.”
Realism energetic, nu dogmatism climatic
Prin apelul adresat Comisiei Europene, România solicită un echilibru între angajamentele de decarbonizare și realitățile energetice din teren. În viziunea ministrului Ivan, tranziția energetică trebuie să fie sustenabilă, dar și fezabilă, în special într-un context geopolitic incert, cu piețe energetice volatile și un consum aflat în creștere.
Deși România și-a asumat obiectivul european de neutralitate climatică, oficialii de la București par să mizeze pe o abordare treptată și flexibilă, în care siguranța energetică internă să nu fie sacrificată de imperativele de mediu implementate în regim accelerat.
România nu neagă necesitatea renunțării la cărbune, dar cere timp suplimentar pentru o tranziție coerentă și sigură. Între sancțiuni financiare și blackout-uri posibile, miza nu mai este doar respectarea unor jaloane europene, ci menținerea funcționării stabile a sistemului energetic național. Dacă Bruxelles-ul va accepta argumentele tehnice ale României, acest precedent ar putea deschide calea unei politici energetice europene mai flexibile, adaptate la specificul fiecărui stat membru.