Rovinieta se scumpește din 1 septembrie: Tariful zilnic va fi de 3,5 euro, iar cel anual ajunge la 50 de euro
Ministerul Finanțelor propune majorarea semnificativă a tarifelor de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România pentru autoturisme, începând cu 1 septembrie 2025. Potrivit proiectului de lege publicat joi pe site-ul instituției, costul rovinietei – taxa de acces la infrastructura rutieră națională – va crește pe toate palierele de valabilitate, de la o zi până la un an.
Documentul prevede modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002, iar printre cele mai relevante schimbări se numără stabilirea unui tarif de 3,5 euro pentru rovinieta de o zi, comparativ cu 2,5 euro în prezent, și 50 de euro pentru valabilitate de 12 luni, în creștere de la 28 de euro.
Tarifele propuse pentru autoturisme sunt următoarele:
-
3,5 euro pentru o zi;
-
6 euro pentru 10 zile;
-
9,5 euro pentru 30 de zile;
-
15 euro pentru 60 de zile;
-
50 de euro pentru 12 luni.
Măsura face parte dintr-un pachet de reforme fiscal-bugetare menite să ajusteze veniturile statului și să conformeze România cu noile reglementări europene în materie de taxare a infrastructurii rutiere. Proiectul mai precizează că rovinietele achitate înainte de 1 septembrie 2025 își vor menține valabilitatea până la expirarea perioadei înscrise în document.
Pe lângă ajustarea tarifelor, se modifică și regimul sancțiunilor pentru neplata rovinietei. Astfel, șoferii care circulă fără un document valabil riscă amenzi contravenționale cuprinse între 500 și 1.000 de lei, potrivit datelor transmise de Agerpres.
Aceste creșteri vin pe fondul unui context bugetar complicat și al angajamentelor asumate de România în raport cu Uniunea Europeană pentru finanțarea întreținerii și modernizării rețelei de drumuri naționale.
Dacă proiectul va fi adoptat în forma actuală, noile tarife vor intra în vigoare oficial la 1 septembrie 2025, cu impact direct asupra tuturor posesorilor de autoturisme care folosesc drumurile naționale.