„Satelitul-zombie” al NASA revine la viață: Un semnal radio misterios tulbură comunitatea științifică
După aproape șase decenii de tăcere absolută, un satelit abandonat al NASA a emis un semnal radio de o intensitate neașteptată, declanșând uimire și numeroase întrebări în rândul astronomilor. Evenimentul, petrecut în iunie 2024, a fost detectat în cadrul unui studiu efectuat de cercetători australieni și ar putea rescrie unele dintre înțelegerile noastre despre dinamica deșeurilor spațiale.
Un impuls radio copleșitor, venit dintr-o sursă uitată
Semnalul a fost înregistrat de Australian Square Kilometre Array Pathfinder (ASKAP), un radiotelescop de mare sensibilitate din Australia de Vest. În mod obișnuit, astfel de impulsuri – cunoscute sub numele de fast radio bursts (FRB) – sunt asociate cu fenomene cosmice îndepărtate, cum ar fi fuziunile de stele neutronice sau colapsurile stelare. Dar această explozie radio, deși extrem de puternică, nu provenea dintr-o galaxie îndepărtată, ci chiar din Calea Lactee – ba chiar, surprinzător, de foarte aproape de Pământ.
Cercetătorii au fost inițial convinși că ar putea fi vorba despre un nou obiect astronomic, poate chiar un pulsar necunoscut. Însă în urma analizelor detaliate, au descoperit o sursă neașteptată: Relay 2, un satelit de comunicații lansat de NASA în 1964 și ieșit din uz în 1967, după ce i s-au defectat ambele transpondere.
„A fost un impuls incredibil de intens, care a dominat complet cerul pentru o fracțiune de secundă”, a declarat pentru New Scientist profesorul asociat Clancy James, cercetător principal al studiului, afiliat Institutului de Radioastronomie al Universității Curtin din Australia.
Semnalul a durat doar 30 de nanosecunde – o durată extrem de scurtă și incompatibilă cu orice tip de transmisie controlată sau deliberată de la bordul satelitului, ceea ce a exclus posibilitatea unei reactivări accidentale a sistemelor sale. Rămâne, astfel, misterul: ce anume a generat semnalul?
Ipoteze științifice: între impacturi cosmice și descărcări electrice
Două scenarii principale sunt luate în calcul de echipa de cercetare. Primul vizează un impact cu un micrometeorit – un eveniment care poate produce emisii de frecvență radio prin generarea unui nor de plasmă sau prin modificarea câmpului electric de pe suprafața navei spațiale. Astfel de coliziuni pot conduce la emisii spontane și violente, chiar și din partea unor obiecte spațiale inactive.
A doua ipoteză, considerată mai probabilă, implică o descărcare electrostatică (ESD) – un fenomen frecvent întâlnit în spațiu, unde acumularea de sarcină electrică pe suprafețele metalice poate duce, în timp, la eliberări bruște de energie. În contextul în care Relay 2 a fost construit în urmă cu peste o jumătate de secol, folosind materiale mai susceptibile la acumularea sarcinilor, este plauzibil ca o astfel de descărcare să fi generat impulsul detectat.
„Se știe de mult timp că ESD poate produce emisii de frecvență radio, iar materialele folosite la acea vreme nu aveau protecțiile moderne împotriva acestor efecte”, se arată în studiul publicat în preprint pe platforma arXiv, la 13 iunie.
Un avertisment științific în era aglomerării orbitale
Karen Aplin, profesor de științe spațiale la Universitatea din Bristol, care nu a fost implicată în studiu, avertizează că fenomenul, deși izolat, ar putea avea implicații mai largi.
„Această descoperire este importantă pentru că ar putea oferi o metodă nouă de detectare și studiere a descărcărilor electrostatice pe sateliți, într-un context în care orbita terestră joasă este din ce în ce mai aglomerată cu sateliți mici și slab protejați”, a declarat Aplin pentru New Scientist.
Într-o lume în care constelațiile de sateliți comerciali se înmulțesc rapid, iar resturile spațiale devin o problemă tot mai acută, abilitatea de a monitoriza și interpreta astfel de fenomene neașteptate ar putea deveni esențială pentru prevenirea incidentelor și pentru siguranța infrastructurii orbitale.
Un ecou din trecut, o lecție pentru viitor
Relay 2 nu a mai transmis nimic de aproape șase decenii. Dar semnalul său recent ne arată că nici măcar tehnologia moartă nu este cu adevărat tăcută în spațiu. Impulsul său de 30 de nanosecunde a fost suficient pentru a genera un nou val de întrebări despre riscurile, vulnerabilitățile și complexitatea lumii orbitale moderne.
Chiar dacă rămâne neclar dacă a fost o coliziune cu o particulă cosmică sau o descărcare spontană de electricitate, un lucru este cert: spațiul nu uită. Și nici nu iartă neglijențele tehnologice ale trecutului.
