Top 5 alimente românești care ar putea deveni eco-branded în UE
Pe fondul interesului crescut al consumatorilor europeni pentru produse sustenabile, autentice și cu identitate locală, România are șansa de a-și valorifica moștenirea agroalimentară prin obținerea de certificări ecologice și de origine protejată. Unele alimente românești tradiționale nu doar că păstrează metode de producție vechi de secole, dar respectă în mod natural principiile agriculturii ecologice. Care sunt cele mai promițătoare produse autohtone ce ar putea deveni „eco-branded” în Uniunea Europeană?
1. Telemeaua de Sibiu – între tradiție și potențial bio
Telemeaua de Sibiu este deja un produs recunoscut la nivel european, cu Denumire de Origine Protejată (DOP) din 2019. Ceea ce o diferențiază nu este doar gustul său specific, ușor sărat și cremos, ci și faptul că mulți dintre micii producători folosesc metode tradiționale, aproape ecologice, fără să-și fi certificat oficial procesele.
„Mulți ciobani din Mărginimea Sibiului nu folosesc decât fân natural, pășuni nefertilizate chimic și lapte crud. Tot ce mai lipsește e certificarea ecologică”, spune Andrei Moraru, consultant în agricultură sustenabilă.
Certificarea eco ar putea deschide ușa exporturilor în rețelele premium de produse bio din Germania, Franța sau Țările de Jos, unde consumatorii sunt dispuși să plătească mai mult pentru produse „clean label” și cu poveste.
2. Prunele uscate de Leleasca (Olt) – un desert antic, aproape 100% bio
În satele din zona Subcarpaților Getici, prunele sunt uscate pe butuci de lemn, la soare, fără adaos de zahăr sau conservanți. Metoda este una ancestrală, transmisă din generație în generație, cu un consum energetic aproape nul.
„Aici, totul e natural: prunii nu sunt stropiți chimic, uscarea se face fără gaze sau electricitate, iar fructele își păstrează fibrele și gustul autentic”, explică Ioana Dinescu, fondatoare a unui start-up care exportă fructe uscate artizanale.
Un astfel de produs, certificat ecologic și ambalat sustenabil, are toate șansele să devină un „superfood” pe piața occidentală – acolo unde prunele uscate românești concurează deja cu cele din Turcia sau California.
3. Fasolea de Pădureni (Hunedoara) – cultura uitată care poate deveni brand eco
În satele izolate din Ținutul Pădurenilor, se cultivă încă o varietate veche de fasole cu bob pestriț, extrem de rezistentă la dăunători și care nu necesită tratamente chimice. Solul sărac și clima aspră contribuie la un gust deosebit, iar metodele de cultivare sunt complet artizanale.
În prezent, doar câteva familii mai produc această fasole, dar cererea pentru leguminoase eco este în continuă creștere în Europa. Certificarea ei ca produs ecologic, dublată de o Indicație Geografică Protejată (IGP), ar putea salva nu doar plantația, ci și un întreg micro-ecosistem cultural.
4. Mierea de salcâm din Valea Mureșului – aur lichid cu origine verificabilă
România este unul dintre cei mai mari producători de miere din UE, iar salcâmul este „regele mierii” în exporturi. În zona Văii Mureșului, apicultorii locali mențin tradiția stupăritului pastoral și recoltează miere din păduri izolate, ferite de poluare și pesticide.
„Am testat mostre care respectă deja normele eco, fără ca apicultorii să fi obținut certificarea. E un potențial uriaș pierdut din lipsă de acces la informație și sprijin”, spune Radu Nistor, inginer agronom și evaluator în agricultură ecologică.
O etichetă „bio” alături de o Denumire de Origine Protejată (DOP) ar putea poziționa mierea românească printre cele mai valoroase branduri apicole din Europa.
5. Sucul de mere din Țara Făgărașului – de la livezi abandonate la export bio
Merele din zona Făgărașului provin adesea din livezi vechi, unde nu s-au aplicat tratamente chimice de decenii. Această situație – aparent o problemă – este în realitate un atu: soluri curate, soiuri autohtone și o agricultură „ecologică prin neintervenție”.
Mai mulți antreprenori locali au început să valorifice acest context prin producția de suc presat la rece, fără zahăr sau conservanți.
„În Germania, un litru de suc bio obținut din soiuri vechi se vinde și cu 4 euro. Cu o certificare, România poate intra pe această nișă extrem de profitabilă”, afirmă Anca Petrescu, economist agroalimentar.
Un potențial ignorat, dar recuperabil
România nu duce lipsă de produse tradiționale, sănătoase și sustenabile. Provocarea reală este transformarea acestor resurse locale în branduri recunoscute la nivel european. Procesul implică certificare, educație antreprenorială, asistență pentru micii producători și – poate cel mai important – o viziune strategică națională.
Într-o Uniune Europeană în care cererea pentru produse eco este în continuă creștere, România rurală are ocazia rară de a-și valorifica moștenirea culinară și agricolă nu doar din patriotism, ci și din pragmatism economic.
