Liberalizarea pieței de energie electrică aduce facturi duble pentru milioane de români, de la 1 iulie 2025

Începând cu 1 iulie 2025, schema de plafonare a prețurilor la energie electrică din România va fi eliminată, în contextul liberalizării totale a pieței și opririi sprijinului guvernamental. Măsura va avea un impact direct asupra buzunarului românilor, în special asupra celor care nu se încadrează în categoria consumatorilor vulnerabili.

Iun 5, 2025 - 15:57
Liberalizarea pieței de energie electrică aduce facturi duble pentru milioane de români, de la 1 iulie 2025
Foto: 7Media / Imagine cu caracter ilustrativ

Prețuri mai mari pentru milioane de gospodării

Potrivit estimărilor Asociației Energia Inteligentă (AEI), prețul final al energiei electrice pentru consumatorii casnici va varia între 1,1 și 1,5 lei/kWh cu TVA inclus. Cei care au beneficiat anterior de tarife plafonate, în special gospodăriile cu un consum mic, vor simți cel mai puternic impact, în unele cazuri facturile urmând să se dubleze sau chiar să se tripleze.

Pe de altă parte, consumatorii cu un consum mai ridicat, racordați deja la furnizori cu tarife avantajoase, ar putea înregistra o majorare mai modestă – sub 50% – a costului final.

Comparativ: ofertele actuale ale furnizorilor

Furnizorii și-au ajustat deja ofertele pentru perioada post-plafonare. Prețurile variază în funcție de distribuitor, însă diferențele nu sunt majore:

  • Hidroelectrica: 0,45 lei/kWh → preț final: 1,1 lei/kWh

  • PPC (fosta Enel): 0,79 lei/kWh → 1,44 – 1,53 lei/kWh

  • Electrica: 0,80 lei/kWh → 1,45 – 1,53 lei/kWh

  • Premier Energy: 0,82 lei/kWh → 1,54 lei/kWh

  • E.ON: 0,83 lei/kWh → peste 1,5 lei/kWh

Pentru a ajuta consumatorii să aleagă oferta potrivită, ANRE a pus la dispoziție un comparator de tarife pe site-ul său oficial.

Schimbarea furnizorului – gratuită și simplificată

Românii au dreptul să își schimbe furnizorul de energie în orice moment, gratuit, fără costuri ascunse sau condiții restrictive. Procesul poate fi făcut online, prin platforma dezvoltată de ANRE, conform Ordinului nr. 3/2022. Toți furnizorii sunt obligați să respecte dreptul consumatorului de a alege liber oferta cea mai avantajoasă.

Sprijin doar pentru consumatorii vulnerabili

După eliminarea plafonării, doar românii vulnerabili vor mai primi ajutor din partea statului. Aceștia vor completa un formular online sau se vor adresa autorităților locale, urmând să primească un card special cu care pot achita exclusiv facturile la energie.

În prezent, este considerat vulnerabil un consumator care are un venit mediu lunar de până la 1.386 de lei pe membru de familie, prag care, potrivit ministrului Energiei Sebastian Burduja, va fi majorat cu 30%. În această categorie intră și persoanele cu probleme medicale ce necesită echipamente electrice sau cei care trăiesc în zone izolate.

Vine o „notă de plată” grea

Expertul în energie Alexandru Ciocan avertizează că prețul energiei va ajunge la 1,15 – 1,20 lei/kWh în medie, iar consumatorii casnici trebuie să se pregătească pentru creșteri semnificative ale facturilor.

Liberalizarea completă a pieței, deși impusă de reglementările europene, pune presiune uriașă pe bugetele familiale ale milioane de români, mai ales în contextul economic actual.