Covasna: Un polițist a tras cu pușca de vânătoare spre vecinii săi - Oamenii au reușit să fugă, iar atacatorul a fost găsit umblând pe stradă, în pantaloni scurți

Polițistul din localitatea Pachia, aflată la 6 kilometri de orașul Covasna, se înțelegea bine cu vecinii, un cuplu. Oamenii nu s-au mirat când agentul a apărut la poarta lor.

Ian 10, 2024 - 15:21
Ian 10, 2024 - 15:21
Urmărește-ne peGoogle news
Covasna: Un polițist a tras cu pușca de vânătoare spre vecinii săi - Oamenii au reușit să fugă, iar atacatorul a fost găsit umblând pe stradă, în pantaloni scurți
Imagine cu caracter ilustrativ

UPDATE: Polițistul ar fi tras mai multe focuri de armă, cu arma de serviciu, asupra unei familii aflate la domiciliu, rănindu-l pe proprietarul locuinței, un bărbat în vârstă de 54 de ani, scrie weradio.ro.

Victima a fost tratată la spitalul orășenesc din Covasna, bărbatul fiind externat ulterior. Acesta a spus că nu știe motivul pentru care polițistul a recurs la acest gest.

„L-am servit mereu, nu l-am văzut niciodată supărat pe noi. Astăzi la prânz a apărut în fața porții noastre, ne-am gândit că are nevoie de ceva, soția mi-a spus să mă duc să leg câinele ca să nu-l muște când intră. Apoi, când am ieșit din casă, a început să tragă în toate părțile din afara gardului. M-am retras înapoi în casă, el a intrat după noi și am fugit în curte. M-a lovit în mână și a doborât-o pe soția mea în curte. Poate că a rămas fără gloanțe şi de-aia suntem în viață. Am fost foarte norocoși, îi mulțumesc lui Dumnezeu că am scăpat doar cu mâna mea rănită și cu geamurile sparte de la împușcături”, a declarat bărbatul, care spune că după incident polițistul s-a întors în Covasna, unde a început să meargă pe stradă în pantaloni scurți, iar apoi a încercat să se sinucidă și este tratat la spitalul din oraș.

„Confirmăm existența unui incident în sat Pachia, comuna Brateș. Echipa de cercetare condusă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna efectuează cercetarea la fața locului. În funcție de concluziile stabilite, se va efectua comunicare publică în legătură cu incidentul menționat”, a transmis Biroul de Presă al IPJ Covasna.


Bărbatul a ieșit să-i deschidă, dar în acel moment polițistul a tras spre el, cu pușca de vânătoare. Un glonț l-a rănit la mână, iar altul a spart fereastra bucătăriei și s-a înfipt în zid.

Cuplul a reușit să fugă pe ușa din spatele casei și polițistul a plecat, însă doar pentru câteva minute. Probabil pentru că avea arma descărcată. A revenit și a intrat în casa celor doi, unde a lăsat pușca, apoi a ieșit, în căutarea lor, pe stradă. Alertată, Poliția l-a găsit umblând prin sat, în pantaloni scurți.

Vecinii au o singură explicație pentru gestul său - consumul de alcool. Polițistul s-ar fi certat cu soția și, de o săptămână, bea în continuu, spun apropiații lui.

Surse din Poliție afirmă că problema este mai veche: bărbatul ar fi fost prins, anul trecut, cu o alcoolemie de 1,6 la serviciu. Lucra cu publicul și a fost reclamat de un cetățean, care nu s-a putut înțelege cu el. Polițistul nu ar fi pățit nimic, însă, în urma incidentului.

Sursa: Știrile ProTV