Un pompier de la ISU Dolj a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce vindea materiale pirotehnice

Un pompier doljean a fost prins în flagrant în timp de vindea materiale pirotehnice, fără a avea acest drept.

Ian 8, 2024 - 19:19
Urmărește-ne peGoogle news
Un pompier de la ISU Dolj a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce vindea materiale pirotehnice
Foto: Pixabay/ imagine cu caracter ilustrativ

 S-au efectuat și percheziții domiciliare în Craiova, în cazul acestuia, oamenii legii găsind aproximativ 600 de kilograme de astfel de produse, informează Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara-Circumscripția teritorială Craiova.

Potrivit procurorilor, în data de 4 ianuarie s-a desfășurat în municipiu o amplă acțiune pentru prevenirea și combaterea comercializării materialelor pirotehnice fără drept.

Cu această ocazie, existând indici și acțiuni de cercertare la bază, a fost prins în flagrant un bărbat de 34 de ani, ofițer în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltenia” al Județului Dolj, în timp ce oferea spre vânzare materiale pirotehnice, fără drept.

Ulterior, au avut loc și două descinderi, ambele în municipiul Craiova, fiind găsite nu mai puțin de 600 de kilograme de materiale pirotehnice categoriile F1-F4.

„Prin ordonanța din data de 04.01.2024 procurorii din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara – Circumscripția teritorială Craiova au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de O.I.M. – ofițer în cadrul I.S.U. Dolj, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere, transport și comercializare de materiale pirotehnice, prev. și ped. de art.37 lit.a și c din Legea nr.126/1995 (republicată). Suspectului i-a fost adusă la cunoștință calitatea procesuală”, arată un comunicat al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara.